Primul volum al monumentalei lucrări ”Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent” va fi lansat vineri, 4 aprilie, la Academia Română, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia Zilei Academiei Române - Ziua Ușilor Deschise, anunță agenția Basilica.

Cartea face parte din trilogia ”Monahismul ortodox românesc. Istorie, contribuții și repertorizare”, iar coordonatoarea biroului de presă al Academiei Române, Elena Solunca Moise, și-a exprimat bucuria că ”rugăciunea neîntreruptă a poporului român pe acest pământ” va fi cunoscută de publicul larg, nu doar de specialiști.
Avem o premieră în ceea ce privește începutul unei colaborări între Academia Română și Patriarhia Română concretizată, mâine, în apariția primului volum din Istoria monahismului ortodox românesc. Astfel, vom putea cunoaște lucruri știute până acum doar de specialiști. Ele vor putea fi văzute și comentate de toți cei care vor să cunoască monahismul românesc despre care putem spune că a fost rugăciunea neîntreruptă a poporului român pe acest pământ.

Monahismul este un stil de viaţă evanghelică, consacrată rugăciunii, contemplaţiei şi ascezei, în retragere de lume și în deplină ascultare faţă de un părinte duhovnicesc, potrivit definiției din ”Dicționarul de teologie ortodoxă”, al lui Ion Bria.

Monahul, ca om al lui Dumnezeu doreşte cu ardoare întoarcerea la viaţa creştină din primelezile ale Bisericii, dar şi la starea cea dintâi a omului, de locuitor al Raiului, în apropierea lui Dumnezeu.Dorinţa după Rai este dorinţa vieţii adevărate pe care ne-o comunică Fiul, Întâiul Născut între cei vii,dătătorul de viaţă.

Potrivit lucrării ”Monahismul românesc în constituția și lucrarea Bisericii, ” începutul creştinismului este atestat în ţara noastră în Dobrogea, unde şi-a desfăşurat activitatea misionară Sfântul Apostol Andrei. Primele 14 episcopii, subordonate Mitropoliei Tomisului, s-au înființat în veacul al VI-lea.

Tot aici aflăm şi primele semne ale monahismului de pe teritoriul ţării noastre deoarece aceşti episcopi aveau în jurul lor diverși călugări, iar, din secolul al IV-lea, demnitatea de episcop trebuia să fie deţinută numai de călugări.Până la sfârşitul secolului al III-lea nu avem nicio informaţie de ordin documentar sauarheologic care să ateste existenţa vieţii ascetice creştine în ţinutul istro-pontic.

Primele ştiri documentare ne sunt oferite de textul hagiografic al pătimirii Sfântului Epictet şi Astion. În acest text hagiografic întâlnim pentru prima dată termenul de « monah» legat de provinciaDobrogea « Astione monacho ».

Tot în Dobrogea, informaţii arheologice şi documentare dovedesc existenţa şi a altor asceţi creştini, în secolul al III-IV. În acest sens, îi putem arminti pe Sfinţii Mucenici de la Niculiţel: Zoticos, Attalos, Kamasis și Philippos, care au pătimit la Noviodunum, în timpul persecuţiei lui Diocleţian (303-304 d.Hr), sau în timpul persecutiei lui Liciniu (319-324 d.Hr).
În mânăstirile şi schiturile noastre, călugării scriau şi multiplicau cărţi de ritual, tipăreau cărţide zidire sufletească şi de povăţuire pentru viaţa duhovnicească a credincioşilor. Aici înfloreau caligrafia, miniaturistica şi alte ramuri de artă bisericească, menite să veşnicească valorile credinţei noastre.Biserica Ortodoxă Română a avut în monahismul românesc o putemică făclie deluminare a credincioşilor români, de răspândire a Evangheliei, de afirmare a valorilor noastre naţionale, deiubire şi de dragoste între oameni.