Boc, după întâlnirea cu Băsescu de la Cluj Napoca: Puţină politică s-a făcut, a fost o discuţie între parteneri

Fostul premier Emil Boc a declarat, sâmbătă seară, la ieşirea de la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu şi lideri ai PMP, că a participat la "o discuţie între parteneri" pentru că, până la urmă, "adversarul nu este înăuntru, ci dincolo, la USL", transmite Mediafax.
Întrebat la ieşirea de la întâlnirea cu şeful statului, lideri ai PDL Cluj şi ai PMP ce s-a discutat, Boc a răspuns: "În orice caz politică nu". "Ce pot să discute doi oameni care au fost parteneri în cele mai grele momente ale crizei economice de după 1928-1933? Probleme care ţin de criza prin care am trecut şi faptul că partenerii rămân parteneri şi prieteni indiferent de vremuri", a spus Boc. De asemenea, întrebat cum comentează faptul că la întâlnire a participat şi Elena Udrea alături de mai mulţi lideri ai PMP, Boc a spus: "A fost foarte bine pentru că am fost membri în acelaşi guvern, care a trecut România prin cea mai gravă criză economică". "Puţină politică s-a făcut, a fost o discuţie între parteneri pentru că până la urmă adversarul nostru nu este înăuntru, e dincolo, la USL", a spus el.
La rândul său, Elena Udrea a declarat, la ieşirea de la întâlnirea cu şeful statului, că a fost o întâlnire "ca pe vremuri, din nou o echipă". "Am vorbit despre guvernarea Boc, despre asumare, despre lucrurile bune care s-au făcut, despre faptul că am avut un guvern care nu a fost susţinut de partid la vremea aceea, ci de nevoia de a continua împreună", a spus ea. Întrebată dacă s-a discutat despre intrarea lui Emil Boc în Fundaţia Mişcarea Populară, Udrea a spus că nu s-a vorbit despre asta şi nici despre un candidat la prezidenţiale. "A fost o seară între prieteni care au lucrat împreună, care vor mai lucra împreună. Am avut şi divergenţe de opinii, unii au spus că PMP va veni la guvernare din 2016, eu am susţinut că de la finalul anului 2014. Important este să vedem după europarlamentare un proiect comun, cu un singur candidat la preşedinţie, susţinut de partidele de centru dreapta şi de Traian Băsescu. Nu s-au spus nume, dar aşteptăm să se profileze numele celui mai bun candidat, un candidat care să adune voturi, care să fi făcut ceva în funcţiile pe care le-a avut, care să asume ceea ce face şi care să strângă în spatele şi în jurul său tot centrul dreapta", a spus Udrea.
Întâlnirea comună de la Hotelul Opera Plaza din Cluj-Napoca a durat peste două ore, primul care a plecat fiind Traian Băsescu. Înainte de a pleca, Băsescu s-a fotografiat cu Emil Boc, apoi Boc a făcut poze cu Elena Udrea. Băsescu este aşteptat să participe, duminică, la o dezbatere publică pe care Fundaţia "Mişcarea Populară" o va organiza la Cluj-Napoca.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)