Brexit-ul intră în linie dreaptă

Legea care pune la punct retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost promulgată marți de regina Elisabeta a II-a. Brexit-ul, prevăzut peste nouă luni, este de-acum lansat ”în mod irevocabil”, relatează AFP. ,,Asentimentul regal” reprezintă în Regatul Unit ultima etapă a procedurii legislative.
Concret, legea pune capăt supremației dreptului european asupra dreptului național și va integra în dreptul britanic doar legile comunitare pe care Londra dorește să le păstreze. Ca parte esențială a punerii în aplicare a Brexitului, această lege urmează să permită Regatului Unit continuarea funcționării normale după ce statul britanic va ieși din Uniunea Europeană. Actul confirmă data de 29 martie 2019, ora locală 23:00 ( 30 martie, ora 01:00 a României), drept dată oficială a ieșirii din UE.
”Brexiter”-ii radicali au sărbătorit adoptarea textului ca pe o garanție a faptului că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană, în pofida incertitudinii care planează asupra negocierilor cu Bruxellesul. Șansele unei eventuale reveniri asupra deciziei britanicilor de a părăsi UE sunt ”acum nule”, a apreciat ministrul eurosceptic al Comerțului Internațional Liam Fox, în opinia căruia adoptarea legii a lansat ”în mod irevocabil” implementarea Brexitului. Influentul deputat conservator Jacob Rees-Mogg, un susținător al unui Brexit fără concesii, consideră că sfârșitul acestui proces legislativ agitat înseamnă că Theresa May va putea să continue negocierile cu Bruxellesul dintr-o poziție ”mult mai puternică”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)