ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În premieră, România organizează Campionatul Mondial de Sport Electronic, un eveniment care se va desfăşura în Bucureşti, la Sala Polivalentă ( 1-3 noiembrie).


La eveniment vor participa peste 200 de jucători profesionişti şi delegaţi ai federaţiilor de sport electronic din 51 de ţări. Timp de patru ani, CMSE a avut loc în Coreea de Sud.


Vedetele Campionatului Mondial de Sport Electronic sunt diversele jocuri – de la shooter-ul Alliance of Variant Arms (A.V.A.), la jocurile de strategie League of Legends şi StarCraft 2 şi fighting action-ul Tekken Tag Tournament 2”, a declarat azi Silviu Stroie, preşedintele Ligii Gamerilor Profesionişti.


Numărul disciplinelor jucate de bărbaţi este egal cu cel al turneelor la care vor participa femei. La competiţiile de League of Legends şi A.V.A. vor participa doar bărbaţi, iar valoarea premiilor este de 20.000 euro şi, respectiv, 13.000 euro. Celelalte două discipline din competiţia feminină, unde s-au înscris 13 jucătoare la StarCraft 2 şi 10 la Tekken Tag Tournament 2 , oferă premii de câte 2.000 euro.


De menţionat şi faptul că spectatorii de la Sala Polivalentă vor avea ocazia să câştige şi ei diverse premii în valoarea de peste 7.000 de euro, dacă vor participa la concursurile organizate special de către partenerii evenimentului. În total, premiile evenimentului ajung la 44.000 de euro.