Bucurie pentru copiii de la Centrul de Zi „Patriarh Miron Cristea” din Făget

Copiii de la Centrul de Zi „Patriarh Miron Cristea” din Făget se bucură până pe 22 iunie de participarea în tabăra de creație „Să creștem prin artă și cultură!”, de la Valea lui Liman, județul Timiș. Tabăra este organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, de Fundația Filantropia Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș.
Tabăra își propune implicarea elevilor în mai multe activități: atelier de creație – icoane pe sticlă, olărit, jocuri de echipă, activități interactive și recreative, dialoguri pe teme religioase și de interes specific vârstei, drumeții prin pădure, precum și un pelerinaj de o zi la mănăstirile din Țara Făgetului. „ În urma acestei tabere, aș fi bucuroasă ca cei mici să conștientizeze că, indiferent de mediul din care provii, valorezi mult și poți realiza în viață ceva!”, a spus Luisa Antonie, Fundația Filantropia Timișoara, pentru www.mitropolia-banatului.ro .
Tabăra de creație „Să creștem prin artă și cultură!” are drept obiective dezvoltarea creativității, a spiritului de solidaritate prin colaborare și conlucrare, a capacităților creative și cognitive, precum și a abilităților de socializare, comunicare și exprimare, de a lucra în echipă și, nu în ultimul rând, căpătarea încrederii în sine și integrarea copiilor în societate. „Cei 25 de beneficiari ai acestui Centru de Zi provin din medii sociale defavorizate, din familii monoparentale și cu venituri materiale precare. Ne bucurăm că Fundația Filantropia a venit în sprijinul acestui frumos demers, pentru că, într-un bine pe care trebuie să-l săvârșim, e nevoie să ne dăm mâna câți mai mulți oameni și, atâta timp cât avem și implicarea meșterilor zonali, considerăm că a fost o șansă pentru copii de a începe vacanța de vară cu activități care să le capteze cu adevărat atenția”, a menționat părintele Romeo Dumitrașcu, inspector social.
Centrul de Zi Patriarh Miron Cristea din Făget a luat ființă în anul 2011, iar de atunci un număr de 25 de copii, proveniți din familii defavorizate social, beneficiază de serviciile acestuia. În fiecare zi, pe lângă masa caldă ce o primesc, ei primesc sprijin în efectuarea temelor școlare, desfășurând, totodată, diverse activități de petrecere a timpului liber.
Cu o activitate de 12 ani, Fundația Filantropia Timișoara a implementat cu succes un număr mare de programe și proiecte sociale, filantropice, culturale, educaționale și civice în partea de Vest a țării. Între domeniile de activitate ale fundației se numără asistență socială și social-medicală, asistență și dezvoltare comunitară, educație și cercetare interdisciplinară, cultură, dezvoltare organizațională, tineret și mediu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Organizații: Mitropolia Banatului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)