Buena Vista Social Club spune "Adios! " şi în România, la Sala Palatului

Buena Vista Social Club va susţine la Sala Palatului din Bucureşti, pe 28 iunie, un concert care face parte din ultimul lor turneu mondial, în care marea trupă de latino va spune "Adios!" fanilor din întreaga lume, anunţă Fundaţia Phoenix.
După mai bine de 16 ani petrecuţi împreună, artiştii cubanezi care fac parte din Orquesta Buena Vista Social Club vor pleca într-un turneu mondial, care va fi organizat pentru a putea să îşi salute pentru ultima dată fanii din lumea întreagă.
"Ne-am dorit ca muzica cubaneză să meargă mai departe prin noi şi credem că am reuşit asta prin turneele noastre. A fost o perioadă incredibilă din cariera şi din viaţa mea", a declarat Omara Portuondo.
Orquesta Buena Vista Social Club este un proiect care îşi are originile în documentarul cu acelaşi nume, regizat de Wim Wenders şi nominalizat la Oscar. Albumul omonim, înregistrat cu ocazia filmărilor, a obţinut premiul Grammy. Acesta a fost doar începutul, pentru că au urmat alte premii Grammy, o serie de albume foarte apreciate, numeroase turnee şi concerte cu casa închisă la care au participat nume sonore ca Ibrahim Ferrer, Ruben Gonzalez, Cachaito Lopez, Compay Segundo, Manuel Galban, Omara Portuondo şi Roberto Fonseca.
Sub conducerea liderului Jesus Aguaje Ramos, pornesc din nou în turneu neobosiţii protagonişti ai filmului şi albumului "Buena Vista Social Club": incomparabila Omara Portuondo, chitaristul cu pălărie de cowboy Eliades Ochoa, trompetistul Guajiro Mirabal şi virtuozul instrumentului tradiţional cubanez laud - Barbarito Torres.
Aceştia vor fi acompaniaţi pe scenă de cei care le-au fost alături de-a lungul timpului, inclusiv dinamicul veteran Papi Oviedo, tânărul pianist Rolando Luna, contrabasistul Pedro Pablo şi percuţioniştii Andres Coayo (congas), Filiberto Sanchez (timbales) şi Alberto "La Noche" (bongos), trei trompetişti printre care specialistul notelor foarte înalte Luis Allemany şi apreciatul interpret de son din Havana - Carlos Calunga.
Turneul "Adios!" va debuta în vară şi, după ce va traversa patru continente, se va încheia în toamna lui 2015 cu un spectacol de gală la Havana.
Fundaţia Phoenix a organizat concertele Buena Vista Social Club din Bucureşti încă din anul 2004 şi va organiza şi spectacolul din vară. Biletele pentru concert sunt disponibilepe www.iabilet.ro, www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române semnalizate "Bilete.ro", la casieria Palatului Naţional al Copiilor Bucureşti şi la casieria Metrou Unirii 1 Bucureşti, precum şi în reţeaua Eventim, pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, la librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi la casa de bilete a Sălii Palatului.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)