CEDO a dat sentința: Polonia, complice la găzduirea ÎNCHISORILOR CIA

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Polonia pentru complicitate atunci când a permis Agenției Centrale de Informații (CIA) să aresteze pe teritoriul său doi suspecți al Qaida, încălcând în acest fel Convenția europeană privind drepturile omului, transmit agențiile de presă. Polonia este una dintre țările, alături de România, acuzate că au găzduit pe teritoriul lor centre secrete de detenție ale CIA, unde erau aduși, pentru a fi anchetați, suspecții de terorism, după evenimentele de la 11 septembrie.
Cazul ajuns la CEDO se referă la doi bărbați, palestinianul Abu Zubaydah și sauditul Abd al-Rahim al-Nashiri, care
au afrimat că au fost duși într-o închisoare a CIA, într-o pădure din Polonia, unde au fost torturați. În acest centru de detenție polonez, unde CIA aducea suspecții de terorism între 2002 și 2005, au fost înregistrate cazuri de tortură și chiar dispariții ale unora dintre suspecți. În prezent, cei doi bărbați sunt închiși în centrul de detenție de la Guantanamo.
CEDO a decis că Polonia se face vinovată de încălcarea unor articole din Convenția europeană a drepturilor omului, printre care cele care interzic tortura, negând dreptul la libertate și la o anchetă imparțială în cazul celor arestați. De asemenea, Curtea de la Strassbourg a stabilit că Varșovia trebuie să plătească daune către al-Nashiri și Zubaydah în valoae de 100.000 de euro și 300.000 de euro, potrivit Reuters.
Oficialii polonezi, la fel ca și cei din Lituania sau România, au negat în permanență faptul că ar fi găzduit pe teritoriile lor centre de detenție ale CIA.
În total, 54 de ţări sun bănuite că au colaborat cu CIA la programul său de detenţii secrete şi de torturare a suspecţilor de terorism, după atentatele de la 11 septembrie, afirma, în februarie 2013, organizaţia Open Society Justice Initiative.
Dezvăluirile privind existența închisorilor secrete ale CIA și ale așa numitelor ”transferuri de captivi” au fost făcute prima dată în 2005, de către Amesty International, care susținea că americani aveau centre de detenție secrete (”black sites”) în aproape toată lumea. Aici, agenții americani îi puteau tortura în voie pe suspecții de terorism, fără a fi acuzați că încalcă legile americane privind metodele de anchetaren și convențiile internaționale.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)