ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un şofer de autobuz din Braşov a făcut miercuri seara un stop cardio respirator, la scurt timp după ce a plecat din staţie, cu 20 de persoane în autobuz și a intrat într-un copac. Cei 20 de pasageri care se aflau în autobuz s-au speriat foarte tare, dar nu au fost răniţi.

Bărbatul, în vârstă de 52 de ani,  tocmai plecase din staţie când s-a petrecut accidentul. Un paznic aflat în zona i-a acordat imediat primul ajutor, până să ajungă ambulanta la faţa locului, iar medicii spun că intervenţia promptă a omului a însemnat enorm pentru pacient.

În scurt timp, a venit şi un echipaj SMURD, care a continuat manevrele de resuscitare timp de un sfert de oră, iar apoi bărbatul a fost transportat la spital.

“Şoferul nostru avea toate analizele la zi, starea lui de sănătate era bună la intrarea în serviciu. Avem şi noi o anchetă internă în desfăşurare pentru a elucida împrejurările în care s-a produs acest accident”, a declarat Silviu Ştefan, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Braşov.