ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de ceaţă pentru judeţul Olt, valabilă până astăzi la ora 12:00. Ceaţa ar putea persista şi în judeţele Bacău, Vrancea, Vaslui, Galaţi şi local în judeţele Neamţ şi Iaşi. Ceaţa determină, în zonele afectate, reducerea vizibilităţii, local sub 200 m şi izolat sub 50 m.

Cum va fi VREMEA în ţară

Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât mediile climatologice pentru sfârşitul lunii decembrie. Cerul va avea înnorări şi izolat va ploua slab în sud-vestul ţării şi la munte, iar în celelalte zone, cu totul izolat şi trecător şi vor fi burniţe sau ploi slabe. La atitudini de peste 1800 m în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului vor fi posibile precipitaţii slabe mixte. În zonele joase de relief, mai ales din centrul, estul şi sudul teritoriului se va semnala ceaţă pe spaţii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane şi în Banat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade în estul Transilvaniei şi 14 grade Dealurile de Vest, Dobrogea şi Bărăgan, iar cele minime, în general, între -5 şi 5 grade.