CORUPŢIE la NIVEL ÎNALT! Partidele din România îşi finaţează campaniile electorale din ŞPĂGI

Şapte dosare penale de corupţie pe care procurorii le-au finalizat în ultimii 25 de ani arată că partidele politice din România folosesc şpaga provenită din mecanismele de corupţie pentru finanţarea formaţiunilor politice şi, în acest circuit, a campaniilor electorale, arată într-o amplă analiză, publicată în serial, de Mediafax, Ziarul Financiar şi Gândul.
Este vorba despre exemple concrete şi documente, care vizează PSD, PDL şi PNL.
Adrian Năstase a inventat concursul „Trofeul Calităţii”, Mircea Cosma este acuzat de DNA că îşi asigura şpăgile chiar din banii statului, forţând asfaltatorii, pentru a obţine în schimb contractele, la plata unui comision ilegal care umfla, în consecinţă costurile lucrărilor cerute de Consiliul Judeţean. Mai direcţi în relaţia cu contractorii, Horea Uioreanu (PNL), Valentin Preda (PSD), Bunea Stancu (PSD) sau Silviu Bian (PDL)- susţin procurorii în rechizitorii - cereau direct şpaga pentru partid de la firmele care aveau contracte cu statul. Florin Popescu (PDL, mâna dreaptă a Elenei Udrea) a vrut, din câte au arătat tot procurorii, pui grill: 60 de tone, pentru campanie.
„Oficial, în campanii, banii se primesc prin mandatarul financiar, dar ştim că se iau şi altfel” . Este declaraţia lui Silviu Bian, fost vicepreşedinte PDL Alba, condamnat la 6 ani de închisoare pentru luare de mită, după ce le-a cerut şpagă propriilor angajaţi, pentru finanţarea campaniei sale electorale.
De multe ori, corupţia nu se traduce prin simpla mituire a unui demnitar sau privat, pentru a-şi face datoria sau a închide ochii. Din marile dosare de corupţie la care procurorii au lucrat în ultimii 25 de ani şi în care judecătorii au şi dat sentinţe, o mică parte, atât cât au putut proba procurorii, arată că banii proveniţi din mecanismele de corupţie care s-au ramificat către politicieni sau funcţionari publici nu alimentează doar buzunarele acestora, ci şi conturile partidelor politice din care aceştia provin sau care îi susţin în funcţie. Se poate spune, deci, că o parte din sumele de milioane de euro pe care marile partide politice le cheltuiesc în campaniile electorale provin şi din corupţia pe care oamenii acestor partide o girează sau, în unele cazuri, aşa cum arată rechizitoriile, o patronează.
Ziarul Financiar, Mediafax şi Gândul vor arăta, în următoarele zile, şi lista contractelor electorale acordate, în 2014 , în judeţele Prahova, Brăila şi Cluj, pe care le patronează încă titularii acestor dosare.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)