ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Separatiştii din Transnistria au rămas fără bani pentru pensii, aşa că au recurs la fondul suplimentar alocat de Rusia. Este vorba despre 300 de milioane de ruble, echivalentul a 6.4 milioane euro care au intrat în vistieria de la Tiraspol. 

Administraţia autoproclamată din Transnistria anunţase deja că regiunea trece printr-o criză financiară severă şi că exista riscul ca pensiile să nu fie platite. Cu spijinul Moscovei, oamenii îşi vor primi banii pe luna iulie.


Membrii autoprclamatei puteri de la Tiraspol atrag atenţia însă că problemele abia au început. Suma expediată de Moscova acoperă cheltuielile doar pe următoarele trei luni. În această situaţie, liderul de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, a propus câteva măsuri de redresare economică.


Reducerea posibilităţilor financiare în condiţiile unui deficit acut este evidentă. Situaţia din Ucraina a condiţionat reducerea activităţilor unei serii de întreprinderi transnistrene, iar impactul crizei din Ucraina este esenţial pentru economia transnistreană.


Încă nu se ştie unde va gasi administraţia auto-proclamată de la Tiraspol sumele necesare acoperirii salariilor, fie ele şi reduse, după micşorarea numărului de ore de muncă. Din 2008, Federaţia Rusă acordă Transnistriei un ajutor umanitar în bani. Pe lângă pensiile de drept, oamenii din stânga Nistrului mai primeau o pensie suplimentară calculată şi aprobată trimestrial.


 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews