Campania electorală - 5 teme care nu vor fi luate în considerare

Toamna aceasta este, pentru România, toamna alegerilor prezidențiale. Avem iar campanie electorală, vom avea iar evenimente electorale drăguțe, pereții și stâlpii iar vor fi plini de afișe, iar vom avea promisiuni electorale și lozinci pe cât de impresionante, pe atât de lipsite de consistență practică.
Însă ca de fiecare dată această campanie electorală va evita cu hotărâre temele cu adevărat importante, care tranșează cu adevărat destinul României de mâine.
1. România în Uniunea Europeană
Cum se raportează candidații și partidele din România la proiectul Statelor Unite ale Europei? Dar cetățenii?
Cetățenii români știu că mai multă integrare în UE presupune tot mai multă cedare de suveranitate? Cunosc cetățenii români dezavantajale aderării României la zona Euro? Dar la zona Schengen? Știu românii că principala frână pentru dezvoltarea economică a României este tratatul de stabilitate fiscală pe care Statul român l-a semnat fără consultarea propriilor săi cetățeni? Iar după aceasta vin nenumăratele norme europene care tind, la cel mai totalitar mod , să reglementeze toate aspectele vieții?
Dar ce părere au românii de faptul că Uniunea Europeană este un mijloc de impunere a unor ideologii ca doctrine dominante în societate?
Promit candidații că nu se va mai lua nicio decizie de cedare de suveranitate față de Bruxelles fără o dezbatere publică prealabilă și fără referendum?
2. Dreptul la viață în România
România este o țară cu multe probleme sociale. Viitorul României stă sub semnul iernii demografice. Oare revenirea la o morală tradițională creștină, care să încurajeze familia tradițională și nașterea de copii, nu ar trebui să fie o prioritate a statului?
Trebuie Statul să interzică avorturile? Trebuie să le descurajeze?
Oare efortul administrativ și financiar depus de Stat pentru protejarea unor minorități și mode sexuale și sociale nu ar trebui reorientat spre protejarea familiei și încurajarea nașterii de copii?
O legislație mai relaxată cu privire la adopții și protejarea copiilor pe care părinții nu îi pot crește din diverse motive, nu ar trebui să devină priorități ale Statului român?
3. Educația
Ce vor învăța copiii în România? Mai este învățământul o formă de a construi coeziune identitară și socială a românilor?
Cum putem să relansăm învățământul românesc astfel încât acesta să redevină competitiv pe plan internațional? Oare nu a sosit momentul regândirii aderării învățământului românesc la condițiile impuse de procesul de la Bologna?
4. Creștinismul în societatea românească
Ce ar trebui să facă Statul român? Să acționeze la presiunea unor mode ideologice occidentale, reprezentate în România de grupuscule oengistice, sau să asume ca parte a doctrinei sale oficiale valorile morale și sociale creștine?
Este necesară regândirea unui parteneriat mult mai consistent între Stat și cultele religioase din România? Poate fi gândită societatea civilă românească altfel decât fără cultele religioase?
Statul nu ar trebui să își asume niște criterii obiective pentru identificarea autenticei societăți civile românești?
5. Relațiile externe ale României
Poate România să își permită poziții agresive pe plan internațional? Este înțelept ca România să fie vârful de lance al unor acțiuni politice externe agresive față de care majoritatea partenerilor noștri din NATO și din UE sunt mult mai rezervați?
Oare nu ar trebui gândită o strategie mult mai utilă României, pe baza principiului ”friendship is friendship but business is business”? Nu ar trebui gradul de impact economic al unor decizii politice externe să fie factorul principal pentru poziționarea externă a României?
Iată 5 teme care, în opinia mea, ar necesita o vie și activă dezbatere în această campanie electorală.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)