ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Articolul ”Tatăl Nostru în limba celtă, asemănare izbitoare cu limba română” a provocat comentarii și controverse pe Internet, existând opinii conform cărora totul nu este decât o înșelătorie grosolană sau o tentativă de manipulare. Descoperirea de către Hașdeu, la finele sec. al XIX-lea, într-o lucrare a unui istoric britanic, rugăciunea Tatăl Nostru în dialectul celtic din Țara Galilor, dialect ce părea foarte asemănătoare cu limba română, este pusă la îndoială de specialiști, care consideră că textul nu are nicio legătură cu celta.

Cezar Bălășoiu, lect. Univ. Dr. la Facultatea de Litere - Univ. București, face o analiză lingvistică extrem de detaliată a textului, apreciind că, ”fără doar și poate, este un text redactat cu o grafie nestabilizată încă”.

– lexic latinesc majoritar (părinte, a fi, a face, cer, nume, pământ, pâine, nostru, nouă, astăzi, a duce, a lăsa). Vie, de ex., (din Vie împărăția ta) este lat. veniat (conjunctiv prezent), care a ajuns (să) vie, forma veche a lui să vină. Noaă este urmașul direct al lui nobis, o formă veche, anterioară lui nouă. Nobis, novem, nova au dat toate (pronume, numeral, adjectiv) – noaă.
– cuvinte formate pe teren românesc de la cuvinte moștenite din latină (împărăție de la împărat, sățios de la sațiu, datorie și datornic de la dator;
– cuvinte formate pe teren românesc de la cuvinte din slavă (sfinți de la sfânt, ispiti de la ispită);
– cuvinte împrumutate din maghiară (nu numai viclean, dar și mântui);
– cuvinte împrumutate din slavă (voie).

Iată cum sună cea mai veche versiune în română a rugăciunii Tată nostru (Tetraevanghelul de la Sibiu, 1551-1553), cea mai veche tiparitură în limba română păstrată până în zilele noastre, arată Cezar Bălășoiu.

Tată nostru cine eşti în cer,
svinţiască-se numele tău
şă se vie împaraţia ta
şă se fie voia ta
cum în cer aşa şă pre pomănt.
Pita nostra saţiosa dă-ne astădz
şă ne iartă noo datoriele nostre
cum iartăm şă noi datornicilor noştri.
Şă nu ne du în ispita,
însa izbaveaşte-ne de reu.
Că a ta iaste împaraţia şă putere şă slava în vecie, amin.

Cezar Bălășoiu susține că în textul dat ”există două caracteristici inconfundabile ale limbii acestuia, care să poată fi invocate ca trăsături particulare ale limbii române”.

1. În primul rând, e vorba despre infinitive precum ispitire. Limba română a moștenit din latină forma de infinitiv a verbelor, precum vedeare, aveare, fugire, ardere, mergere etc. Aceste infinitive pot avea și valoare verbală (ca în fire-ai să fii) și valoare substantivală (ca în El are o fire dificilă). La un moment dat, după sec. X, vorbitorii bilingvi, care știau și româna și bulgara, au adus în dacoromână o inovație interesantă. Ei știau că în bulgară există verbe precum loviti, saditi, roditi, care pot fi utilizate la infinitiv și cu forma lor scurtă – lovi, sadi, rodi, forme pe care acești vorbitori le-au adus în română – a lovi, a sădi, a rodi. Ei aveau în minte însă această pereche de forme verbale lungă-scurtă: loviti-lovi, saditi-sadi, roditi-rodi. Pe de altă parte, aveau în română infinitive precum fugire, știre, fire. Prin urmare, loviti-lovi, fugire-? E clar că modelul te duce spre scurtarea lui fugire la fugi, a lui știre la ști, a lui fire la fi. Apoi modelul se răspândește și la alte verbe – vedeare/vedea, aveare/avea etc.
În felul ăsta, româna ajunge să aibe două forme de infinitiv, lungă și scurtă, pentru unul și același verb. Cercetătorii spun că româna este singura limbă din lume care prezintă această particularitate.

2. În al doilea rând, e vorba despre forme de reflexiv precum sfințească-se, facă-se.
Româna a moștenit din latină pronumele reflexiv și așa numitul reflexiv obiectiv, ca me lavo (mă spăl).

Bălășoiu susține că ”nu este de ajuns să trecem în revistă lucrurile pe care româna le-a împrumutat din diverse alte limbi. Cu adevărat important este altceva, și anume rezultatele la care limba română a ajuns. Pornind de la materiale modeste, româna a ajuns la rezultate spectaculoase. Un reputat romanist, Alf Lombard, spunea că, dacă ansamblul limbilor neoromanice ar putea fi comparat cu un vehicul, portugheza, spaniola și catalana ar fi prima roată a acestuia, franceza și occitana, a doua, italiana cu dialectele ei și sarda, a treia. Ei bine, spunea Lombard, româna este cea de-a patra roată a căruței, fără de care, pentru un romanist, întregul angrenaj ar fi nearmonios, instabil și mult mai greu de înțeles”.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Bogdan Petriceicu Hașdeu descoperea, într-o lucrare a a unui istoric britanic, rugăciunea Tatăl nostru în dialectul celtic din Țara Galilor, din Anglia.

Iată textul acelei rugăciuni:
“Poerinthele nostru cela ce esti en cheri / Svintzas case numele Teu / Vie emperetzia Ta / Facoesa voe Ta en tzer ase si pre poement / Poene noastre tzafoetzioace doe noaoe astezi / Si lase noaoe datorii le noastre, cum si noi se loesoem datornicilor nostri. / Si nu dutze pre noi la ispitire / Tze ne mentueste pre noi de vilclianul. Amin”.

Rugaciune celtica

rugaciune_valaha_