ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Compania japoneză din domeniul financiar, Deep Knowledge, a reuşit un caz fără precedent în lume, numind într-unul din posturile de director un program de inteligenţă artificială (IA), a notat Dailymail.


Robotul, denumit Vital, a fost ales pentru abilitatea sa de a detecta tendinţele pieţei „ce nu pot fi imediat evidente pentru oameni”. Vital este un „membru cu drepturi egale” al unui grup din Hong Kong şi primul program de software numit într-o funcţie de conducere a unei companii.


Robotul, dezvoltat de Agings Analytics UK, va analiza tendinţele din bazele de date ale companiilor specializate în bio-tehnologie, încercând să prezică investiţiile ce au şanse mari de succes.


Vital (Validating Investment Tool for Advancing Life Sciences) a contribuit deja la două investiţii majore pentru compania sa.


Scopul pe termen lung al companiei japoneze este să aducă inteligenţa artificială a lui Vital până în punctul în care poate opera autonom atunci când ia decizii privind investiţiile. Eventual Vital ar trebui să aibe un vot egal asupra tuturor deciziilor financiare efectuate de companie.


„Variabilele implicate într-un succes pe termen lung al unei companii de bio-tehnologie sunt multe şi complexe”, a comunicat Deep Knowledge.


Posibilitatea ca roboţii să devină şefi, prieteni sau paznici a făcut subiectul romanelor de ficţiune de ceva timp încoace. Totuşi, conştiinţa creierului uman nu poate fi replicată de către roboţi iar IA cu emoţii nu va exista niciodată.