Cazul Vișinescu a ajuns în presa internațională

Odată cu primul termen în procesul torționarului Alexandru Vișinescu, cazul a intrat în atenția presei internaționale, jurnalişti din Europa, dar şi de peste Ocean, scriind despre regimul de teroare instaurat de acesta în anii în care a condus închisoarea de la Râmnicul Sărat, subliniind şi importanţa unui astfel de proces, la 25 de ani de la căderea regimului totalitar, relatează Digi24.
Jurnaliștii străini fac o paralelă cu procesele naziştilor de la Nuremberg, iar jurnaliştii de la France Press au publicat un interviu cu Alexandru Vişinescu, fostul torţionar, în vârstă de 88 de ani, care spune că nu a făcut decât să execute ordinele primite.
„Dacă chiar am făcut ceva rău, de ce m-au ţinut acolo 8 ani? Tot timpul mi-au dat note foarte bune pe timpul cât am fost acolo. De ce nu vorbesc la direcţia generală?”, a spus Alexandru Vişinescu, fostul şef al închisorii Râmnicu Sărat.
Ziarul britanic The Telegraph spune că procesul lui Alexandru Vişinescu poate fi considerat un Nuremberg al României, referire la procesele de condamnare a liderilor nazişti după cel de-al Doilea Război Mondial, ziariştii britanici relatează că fostul director al închisorii Râmnicu Sărat este acuzat de crime împotriva umanităţii, jurnaliştii de la Deutsche Welle afirmă că procesul Vişinescu este prima tentativă a României de a aduce în faţa justiţiei o figură cheie a sistemului comunist, agenţia germană de presă reaminteşte cititorilor că regimul comunist a închis peste 500 de mii de români consideraţi disidenţi, printre care aproape toată elita intelectuală şi politică interbelică, iar canadienii de la National Post relatează că în timpul în care Alexandru Vişinescu a condus închisoarea de la Râmnicu Sărat, deţinuţii erau abuzaţi fizic şi psihic, nu primeau mâncare sau ajutor medical și că cel puţin 14 oameni au murit în acea închisoare.
Subiectul a ajuns şi în presa de peste Ocean, ziariştii americani de la Global Post scriind că procesul este unul extrem de important pentru Europa de Est, unde mulţi dintre cei responsabili de crime în timpul regimului comunist au scăpat nepedepsiţi, și amintind că dictatorul bulgar Todor Jivkov a fost achitat de către tribunal, iar omologul său polonez Wojciech Jaruzelski şi-a petrecut perioda de după 1989 departe de ochii presei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)