Ce a putut să spună Cristoiu despre Șoșoacă: Este o dronă a Sistemului care se bășește cu gaz sarin! - VIDEO
Într-una din cele mai recente ediții ale Jurnalului său TV, cunoscutul gazetar Ion Cristoiu i-a făcut o radiografie la sânge „dronei Sistemului” Diana Șoșoacă, care azi și-a dat soțul afară din SOS.
ActiveNews a extras secvența și a subtitrat-o pentru o mai bună clarificare asupra sintezei lui Ion Cristoiu. VIDEO mai jos, urmat de transcriere:
„Ajungem astfel la cel mai grav caz din ultima vreme, si anume cazul Diana Șoșoacă.
Senatoarea
Diana Șosoacă.
Diana Șosoacă mi-a dat mie primul ei interviu după ce a ajuns senatoare. Mi l-a dat mie la Aleph News. Contrar a ce spuneau toti, contrar a ce spun toti acum, ea nu este o nebună. Ea este o mare actriță.
Și toate acestea le făcea pentru că ea a ajuns senatoare si faimoasă, în contextul în care, în timpul pandemiei, la Iași, nu a fost dat, nu s-a dat voie credincioșilor să nu știu - sa stea la pelerinaj sau să pupe moaștele. Și ea, pe drept cuvânt, corectă, atat, corectă, atunci a facut gălăgie și atunci s a întâmplat ceva [deși în particular susținea că ea „nu pupă oase” - n.n.].
Si eu am spus (după ce am luat acest interviu, dar si inainte) că Diana Șosoacă își face la rece toate aceste spectacole pentru că și a dat seama că îi aduc avantaj.
A intrat în AUR. Și a continuat.
Pe drept cuvânt, ăia trebuiau s-o dea afară, pentru că ea s a obișnuit... încă odată: Există actori (eu am fost și cronicar de teatru) care, chiar mari, care se distrug din nevoia de a fi aplaudați.
Adică el, la un moment dat, râgâie din greșeală în Hamlet al lui Shakespeare. Și sala râde, dracu știe.... Și-atuncea, din acel moment, indiferent ce piesă o fi, cum să zic, tragedie, comedie, el râgâie - că vrea aplauze.
Diana Șosoacă s-a obișnuit cu aceste
aplauze, să vorbească presa despre ea și si-a zis băi, e rentabil.
Dar
în momentul în care s-a inscris in AUR și pe măsură ce AUR sub comanda
lui George Simion începuse, a început să devină un partid frecventabil,
chiar și posibil să participe la guvernare (se vede clar această
tendință), manifestările ei stridente, țățismele ei, dronismele ei, da?, spectacolele ei de mahala, au început să fie contraproductive.
A plecat din AUR, a plecat și a [infiintat?] un partid. Habar n-am unde ii e sediul, ce program are.... a avut congres... Un partid...
Și a continuat această, cum să-i spun, această ipostază de dronă.
Ea a făcut până acum numai jocurile Sistemului.
Numai jocurile sistemului!
Numai jocurile. Vă dau un exemplu. Tot pe ce pune ea gura începe să pută.
Repet. Este ca atunci când punem o bucată de friptura, nu știu .... o mănâncă un câine și nu mai mănânci si tu ca a mâncat-o ăla. Nu mai spun cine ce poate mânca.
Si atunci sistemul a început să o folosească ca pe un idiot util. Bănuiesc că în orb, bănuiesc că are și în jurul ei acolo tot felul de acoperiți și când e nevoie de compromis ceva e trimisă ea!
A avut loc ședința la buget, care fusese o porcărie - improvizat bugetul peste noapte, făcut repede, repede, repede - s-a dus... Simion. A venit ea și și-a ridicat si-a pus poalele în cap. S-a terminat totul....
Nimeni n-a mai reținut că au fost nereguli... Așa... Și pe fondul acestui scandal, Puterea, sprijinită de sistem, a trecut fluierând bugetul, n-a mai observat nimeni...
Bun.... prima dată.
În
România există mai mulți oameni și eu mă număr printre ei care cerem în
relația, în atitudinea, poziția noastră față de războiul din Ucraina, o
anumită înțelepciune că suntem țara aicea mică... Nu are niciun rost
să ți îndeplinești rolul de maidanez al NATO sau al americanilor. Și atunci, în tot ce am scris eu, tot ce am spus eu. De exemplu, am
zis bă, nu mă manipulați pe mine cu prostiile. Toți cei ca mine, toata
acesta tendința, toată această încercare de a fi mai reci, mai
obiectivi, mai puțin slugarnici a fost compromisă de Sosoaca.
Care a spus peste tot: „Io-s cu Putin! ”
Si multi dintre noi nu suntem. Nu ca ne-am teme, nu stiu, dar nu suntem. Vladimir Putin e rus și urmărește
interesele țării sale. E antioccidental, e antidemocratic, e treaba lui,
dar eu nu pot să-l sprijin și invadarea a fost un act ilegal din punct
de vedere al dreptului internațional.
Bun, dar asta nu înseamnă că trebuie
să fiu tâmpit sa spun tot felul de prostii despre el. A compromis si
asta.
A venit ziua lui Eminescu. Nu știa despre Eminescu. Toată lumea a vorbit despre Șosoacă și Eminescu.
Unde este o manifestare
care poate să aibă o anumită credibilitate, apare Șosoacă Faci o
dezbatere. Vrei să faci o dezbatere? Uite, voiai sa faci o dezbatere
foarte importantă despre această ticăloșie care este aprobarea în secret
a unui acord de securitate, de garanție de securitate cu Ucraina. Care presupune eforturi uriașe.
Gândiți vă că l-au pus pe Prelipceanu și
pe nefericita de Lili Ruse să spună în direct, da'n direct: „Cum, nu i
adevărat!”, deși chiar ei scriseră pe mai multe site-uri. Deci e clar, Sistemul și Sistemul care este înrobit și SRI si ala occidental, al
americanilor, vrea neapărat acest tratat care înlocuiește garanțiile
date de NATO... Ei pot să semneze orice tratat!
Problema
este că ei îl țin în chiloți, îl țin ascuns. Da, domnule! Și au dat
ordin la tot felul de pițifelnici și la tot felul de năimiți să zică că
nu-i așa. Așa e! Poți ieși să spui da, uite domn'e, așa este. Noi vom
face. Nu înseamnă că vom trimite trupe.
Ei, na, că vine Șoșoacă! S-a terminat!
Tot ce este naționalism autentic, tot ce este interes
național, tot ce sunt libertățile - ea a compromis și ideea de apărare a
drepturilor. Ați văzut cu fermierii - și la ea s-a dus atunci televiziunea. Acolo ii lua pe-ăia,
pe jandarmi.... Nu așa. Ea vorbește în numele drepturilor cetățenești,
compromițând drepturile cetățenești. Că nu așa se face.
Deci, stimati telespectatori, este o dronă.
O
dronă primejdioasă, o dronă, cum se spune, care este cu gaz sarin,
unde apare... o trimit ăia: „Băi avem o problemă” - acolo se adună.
Eu nu știu ce să zic... E ceva cu Ucraina? Vine Șosoacă! A venit - s-a rupt filmul!
Eu vă spun așa: Imaginați-vă, imaginați-vă de ce este ea
folosită?
Unu: de compromitere a ceea ce este... adică acolo unde jandarmii nu și pot permite să dea cu bulanul, acolo unde până și presa lor năimită nu se compromite să mănânce rahat cu lingura, o trimit pe ea.
A
doua misiune a ei, care este chiar o mare ticăloșie, este - și este
primită de la Marcel Ciolacu, un alt om al Sistemului -, și anume de a
reduce electoral AUR.
Am multe obiecții față de AUR, dar nu pot să nu observ că în ultima vreme nu știu din ce motive, poate că stă bine în sondaje, George Simion încearcă să facă -f ără să renunțe la programul partidului - suveranist, sa se facă acceptabil, inclusiv pe plan internațional. Ei, cea mai buna, dacă ați observat.
De ce se lupta ea,
mă, cu AUR? De ce nu se luptă cu PSD? A fost vreodată la vreo
manifestare useristă? S-o spargă? Nuu!
Nu. Ea este întotdeauna
trimisă la manifestările și acțiunile celor care critică Puterea.
Este
mai rea decât Vadim Tudor. Că Vadim Tudor măcar avea farmec. Adica
Vadim Tudor, sigur, era cum era, dar le trântea, uneori le nimerea. Și
Vadim Tudor chiar lupta cu puterea. Sigur că și el era împotriva CDR
când CDR era în opoziție, dar când a venit FSN ul la putere, a fost și
el zicea măcar în revista aia....
Rolul senatoarei Șosoacă este
foarte simplu de explicat. Deci, imaginați vă. Când vă căsătoriți
fiica și la sfat - da? - acolo la primar au venit prieteni cu flori.
Ea e îmbrăcată - nu stiu, sa zicem - în alb, el e cutare... și pac! Unul
dintre ăia de acolo dă o bășină. Prrrrr! Sonoră. În acel moment s-a dus
tot. Acel moment s-a dus si fraza... Faptul că...
Asta face, să mă
scuze telespectatorii, Diana Șosoacă!
Unde este o manifestare cât
de cât civilizată, dar împotriva Puterii, imediat vine ea și în acel
moment, gata, s-a terminat orice.
Dezbatere la Academie. Nu știu,
zicem: despre răpirea Bucovinei - a venit Sosoaca si-n acel moment, gata! Nu stiu, ea nu vine să țină o cuvantare, ea vine si face asa: isi dă poalele peste cap, zbiară, cutare....
Se transmite ea singură pe telefon, da?. Bun. Asta este. Ce se va alege de ea?
Ce
s a ales de toate dronele! Ați văzut că drona poate fi... cum sa spun, se consumă. Ăla dă bomba și apoi dispare și ea.
Să dispară, nicio problemă, dar până în acest an de campanie electorală va fi folosită încă o dată.
Împotriva tuturor celor care, într un fel sau altul, se
vor bate pentru suveranitatea României, pentru independență, pentru
interesul național.”, a concluzionat Ion Cristoiu.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Meteorologul care demonstrează că ciclonul nu a existat decât în isteria media și pornografia fricii indusă de autorități
Fotografiile Zilei: Maria Tănase, la vârsta de 17 ani, în mijlocul elevilor de la Școala de Medicină Militară
Al Treilea Război Mondial a început, dar nu îl vedem noi...
A ÎNCEPUT! Israelul lovit dur de Iran cu rachete hipersonice. Baze aeriene distruse ca răzbunare pentru uciderea lui Hassan Nasrallah. Gardienii Revoluției: Orice prostie din partea inamicului va duce la un răspuns devastator. ISRAELUL pregătește REPLICA
NATO se pregătește pentru Al Treilea Război Mondial cu Rusia. Ce rol va juca România
ABONATA BIG PHARMA: Dr. Valeria Herdea, șefa CNAS care cere vaccinarea obligatorie în România, o fanatică a vaccinării COVID, inclusiv a copiilor, a primit peste 70 de sponsorizări de la companiile farmaceutice internaționale, ceea ce o face INCOMPATIBILĂ
Recomandările noastre
Secțiuni: Prima pagină
Locații: România
Subiecte: clasa politică drone sistemul securist
Organizații: AUR Cristoiu Blog Cristoiu TV PSD SOS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)