ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Actriţa americană Lindsay Lohan, externată în iulie 2013 dintr-un centru de dezintoxicare, e pe punctul de a încheia un contract de un milion de dolari cu HarperCollins, care îi va publica biografia despre trecutul ei turbulent.

Lohan ar fi cerut iniţial o cinci milioane de dolari, însă a fost refuzată de editori, care s-au temut că aceasta nu va respecta contractul şi nu va livra la timp cartea.

Actriţa, 27 de ani, a început să scrie pasaje despre viaţa ei mai întâi într-un jurnal, în cadrul unui program terapeutic, în timp ce se afla în Centrul de reabilitare din Malibu, din care a fost externată în iulie 2013.

Cartea, ce se va baza pe aceste fragmente de jurnal, va oferi detalii despre trecutul agitat al actriţei, din care nu lipsesc problemele cu poliţia, arestările succesive, lupta cu abuzul de alcool şi droguri, dar şi detalii despre familia şi cariera.

Pentru negocierea proiectului editorial, Lohan s-a întâlnit pe 12 decembrie, la New York, cu agentul literar Waxman Leavall, care a reprezentat printre alţii celebrităţi ca Victor Cruz, Novak Djokovic, Bill Murray, Brock Lesnar şi Cal Ripken Jr..

Întâlnirea a fost filmată, ca parte a unui episod din serialul documentar despre Lindsay Lohan, difuzat pe postul OWN, deţinut de Oprah Winfrey.