Ce s-a găsit în corpurile piloţilor zborului MH17 prăbușit în Ucraina

Purtătoarea de cuvânt a Biroului olandez de investigaţie pentru securitate, Sarah Vernooij, a declarat miercuri că ”fragmente străine au fost descoperite în corpurile piloţilor ” avionului malaezian, care s-a prăbuşit la 17 iulie, cu 298 de persoane la bord, în estul Ucrainei, într-o zonă marcată de operaţiuni militare, informează RIA Novosti, citată de Agerpres.
Experţii speră să determine cauzele prăbuşirii zborului MH17 al Malaysia Airlines cu ajutorul expertizei asupra acestor fragmente, a indicat Sarah Vernooij. Se presupune că aeronava a fost doborâtă cu o rachetă sol-aer într-o zonă controlată de rebeli.
”Unele fragmente au fost găsite în corpurile membrilor echipajului, ale piloţilor. Trebuie să investigăm să vedem dacă acestea sunt părţi ale aeronavei. Dacă nu, atunci ar putea fi fragmente ale unor obiecte din exterior. În acest moment, nu ştim natura provenienţei lor', a mai afirmat reprezentanta OVV.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)