ascultă articolul

Părintele Ioanichie Bălan a explicat cum a apărut coliva și ce simbolizează aceasta într-o predică susținută în 1997 la Sâmbăta Sfântului Teodor.

"Iubiți credincioși,

Cu mila Bunului Dumnezeu am trecut o săptămână din Sfântul și Marele Post, care e format din șapte săptămâni. Prima săptămână și ultima se numesc "săptămânile mari". Săptămâna aceasta se cheamă ["alba"] – prima săptămână a Postului Mare pentru că se postește în mod deosebit, pentru că toți credincioșii în această săptămână – așa era cândva! – lăsau lucrul și mergeau la Biserică și ascultau Canonul Mare, posteau până seara, alți două, alții trei zile, și chiar unii până sâmbătă, fiecare după a lui putere și după darul pe care l-a luat. Săptămâna ultimă se cheamă Săptămâna Mare sau Săptămâna Sfintelor Patimi când trăim momentele cele mai sfinte ale Patimilor și Răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Șapte săptămâni de post au rânduit Sfinții Părinți pentru că numărul 7 este un număr sfânt. Șapte Sfinte Taine, șapte săptămâni de post, și așa mai departe. Altfel, a șasea zi din prima săptămână, sâmbăta întâi a Sfântului și Marelui Post se mai numește și "sâmbăta colivei".

Iată cum s-a născut istoria și tradiția colivelor în Biserică: acum 1700 de ani, când era împărat la Constantinopol Iulian Păgânul, se mai cheamă în grecește Paravatul [Apostatul] sau Lepădatul de Hristos. El întâi a fost creștin, a învățat carte multă, dar avea multă mândrie și când a ajuns împărat a dat poruncă ca toată lumea să se închine la idoli, la statui, cum ați mai auzit. Și iată că a pus peste tot această poruncă. Și a venit o dată începutul Postului Mare. Ce s-a gândit împăratul păgân? – l-a îndemnat satana. Și a trimis pe toți dregătorii din orașe să stropească cu sânge de la măcelării, de la cărnurile acelea închinate la idoli, la diavoli, să stropească toate alimentele din piață, cu sânge, așa cum ai stropi cu aghiasmă la noi, ca să necinstească hrana poporului și să spurce pe creștini. Ei bine, Dumnezeu nu Și-a lăsat poporul și într-o noapte Sfântul Teodor Tiron, marele mucenic, purtător de biruință, care a pătimit în secolul 3 pentru Hristos, s-a arătat unui sfânt mitropolit, Ioan al Efaitelor, și i-a spus: "Du-te în cetate și anunță poporul lui Dumnezeu care crede în Hristos să nu cumpere nimic din piață, din târguri, pentru că sunt stropite și jertfite idolilor. Mâncărurile sunt necurate." Și atunci a zis: "Dar ce să mănânce poporul?" Erau sute de mii! Orașul Constantinopol a fost dintru început un oraș foarte mare, capitala Imperiului. Și atunci i-a spus: "Să mănânce colivă!" "Ce-i aceea colivă?" "Este grâu fiert. Să fiarbă grâu, să mănânce toată săptămâna care cum poate, că altfel se întinează de cele jertfite idolilor." Și a făcut așa, a anunța Sfântul Ioan poporul, preoții, parohiile, bisericile, mănăstirile, și care cum puteau se fereau să cumpere ceva. Și așa Dumnezeu, prin Sfântul Teodor Tiron, care ne-a dat această tradiție a colivei în Biserică, sau grâului fiert, i-a scăpat de întinăciunea idolească.

Să învățăm, deci, și noi de aici un lucru foarte important. Mai întâi: coliva simbolizează unitatea – că sunt mai multe boabe la un loc – unitatea credincioșilor, care sunt ca o colivă duhovnicească, toți creștinii de peste tot sunt una în credință, în crez, în gândire, în trăire, în fapte bune, în smerenie și, mai ales, în iubire. Degeaba suntem toți ca o unitate, dacă fiecare are mintea lui, fiecare merge după capul lui, fiecare își face crezul lui, fiecare își face legile lui. Deci simbolic, coliva închipuiește toată lumea creștin-ortodoxă, care crede în Același Dumnezeu, mărturisesc același crez, poartă aceeași Sfântă Cruce și se împărtășesc din același Sfânt Potir. Hristos este coliva noastră duhovnicească, Trupul lui Hristos este hrana noastră cea duhovnicească, credință cea curată ortodoxă este pâinea și nădejdea mântuirii noastre. Să nu cumva satana să spurce credință noastră, dragostea noastră, casele noastre, sufletele noastre, copilașii noștri, ortodoxia noastră s-o întineze cu fel de fel de răutăți!

Și care ar fi acelea? Sunt de tot felul! Mai întâi sunt cei care seamănă altă credință. Chiar acum câteva zile am auzit că într-un sat de pe aici erau câțiva adventiști, în județul Neamț, aici, nu tare departe de noi, la vreo 40 de kilometri. Și au apărut niște sectanți de departe și au zis: "Vă duceți la oamenii din sat, că toți sunt săraci, le dăm dolari, să vină la adventiști." Adică să lepede ortodoxia, duminica, Învierea, Biserica, Crucea, pe Maica Domnului, și să vină la ei. Și unii, din cei mai săraci, ce și-au spus: "Păi dacă ne dau bani, mă duc la ei. După ce-mi dau bani, vin la voi. Facem târg, oltenesc, cum s-ar spune." Să nu se facă una ca asta! Te-ai dus la sectă, sectant ai rămas. Și diavolul a pus gheara pe tine! Cum adică, te lepezi de Cruce ca să iei dolari?! Și să știți că am avut în mai multe locuri treaba asta! Mai ales țiganii, oamenii săraci, necăjiții: "Păi dacă-mi dă acela banii, și tot nu-mi dă Biserica." Păi nu-ți dă Trupul lui Hristos Biserica? Nu-ți dă Sfânta Împărtășanie? Nu-ți dezlegă păcatele? Nu-ți sfințește viața? Nu-ți botează copiii? Nu te duce la mormânt cu Crucea? Ce vrei să-ți dea mai mult Biserica? Ți-L dă pe Hristos! Vrei să-ți dea și parale Biserica? De unde să-ți dea? Biserica e a poporului! Nu-i așa?

Ei bine, acum oamenii au început să dea de gustul diabolic al banului. Și exact așa suntem: "Dacă-mi dă, mă duc acolo." Să nu cumva să facă careva una ca asta, că acela este fiu al Paravatului, al lepădaților, al ateilor, al sectelor, și nu mai vede lumina, chiar dacă se întoarce el înapoi. De ce să faci comerț? Nu uitați, va veni vremea când acum banul conduce lumea! Cine-mi dă ceva, la acela mă duc. Nu putem să spunem tot acum, sunt mult mai multe și urâte, dar totul are fondul acesta: banul! Îmi dă dolarul… E cel mai blestemat banul diavolului! Rămânem în sărăcia noastră, dar avem bogăția noastră în Hristos, cu bisericile noastre, cu mănăstirile noastre, cu țărișoara noastră, cu leul ăsta prăpădit... Rămânem aici! Suntem cei mai bogați de-om rămânea legați de Hristos și de Biserică. Nu cumva să întindeți măna în blid străin! Sau mă duc la acela că-mi dă cutare, dincolo îmi dă cutare, dincolo îmi pune fata la serviciu și așa mai departe... Și apoi își bate joc de ei! Este urgia pământului!

De aceea spuneam: coliva care are o istorie a ei, pe care am spus-o acum, este un simbol duhovnicesc. Mai bine sărac și curat, cum se spune, decât mai bogat cu trei dolari, și aceia rupți in buzunar, și cu conștiința distrusă! Ferească Dumnezeu! Rămâneți cu mintea și cu inima la Dumnezeu!

Suntem cei mai bogați când ne uităm în sus la soare, la Bunul Dumnezeu. Iar cei care mănâncă și beau și zac în toate răutățile și umblă numai după avere, săracii, moarte bună n-au niciunul. Ferească Dumnezeu să cădem în patima aceasta iudaică, păgână! Noi suntem cu Hristos! Pâinea noastră, coliva noastră este Trupul și Sângele Domnului! Bucuria noastră este că Maica Domnului se roagă pentru noi! Tăria noastră este credința și rugăciunea de zi și de noapte către Hristos! Puterea noastră este Sfânta Cruce! Mângâierea noastră este Duhul Sfânt care ne mângâie! Părinții noștri sunt preoții și duhovnicii care vă păstoresc, fiecare cum poate, acolo. Deci suntem bogați în Hristos! Nu ne trebuie banii nimănui! Să-i țină ei, să-i pună pe pieptul lor. Noi avem pe Hristos. Și avem o țară așa de frumoasă și de binecuvântată…! Să n-o vindem pe doi dolari, cum o vând alții! Nici să nu vă vindeți credința pentru că vă întinde unul o cârpă, ferească Dumnezeu! Să gustăm din coliva lui Hristos, adică din dreapta credință ortodoxă și veți fi cei mai bogați oameni din lume!

Apoi altă învățătură a istorie colivei în lume este și aceasta: creștinii buni știu să postească și se roagă. Creștinii buni duc viață curată până după Sfintele Paști. Gata, șapte-opt săptămâni trăim ca frații! Creștinii știu să se spovedească și la început de post și la sfârșit de post și să primească de două ori, dacă sunt vrednici, Sfânta Împărtășanie! Dacă nu ei, măcar bunicile bătrâne și copilașii micuți! Un copilaș care postește cu mama alături și-i smerit și-i cuminte și-i curat, de ce să-l ținem numai la Paști? În primele două săptămâni o dată, către sfârșitul postului încă o dată... Cine știe zilele omului...?

Apoi creștinul bun în posturi mai citește la Sfânta Psaltire! Asta-i bucuria noastră: rugăciunea! Și Psaltirea-i cea mai importantă carte de rugăciuni, mai importantă decât Ceaslovul. Cu Psaltirea ardem pe diavol. Cu Psaltirea alungăm pe diavol. Cu Psaltirea liniștim casa. Cu Psaltirea se alungă demonii și vrăjitoriile. Dar și celelalte rugăciuni: și Ceaslovul, și acatistierul... Dar nu uitați de Sfânta Psaltire mai ales în posturi! Și mai ales seara târziu sau la miez de noapte! Minuni se fac cu Psaltirea! Prețuiți-o! Și dacă mai adaugi câte-o zi de post sau până către seară, ce bine ar fi…! Ce putere are credința în casa aceea unde este și post și citire din Psaltire și pace și liniște și se citește și din cărți sfinte… Muncește omul mult-puțin, cu credință, și-aduce acasă numai munculița lui, se mulțumește cu de toate! Iar cei care sunt lacomi, c-avem și din ăia care (...) s-au dat la negustorie și zic hai să-și vândă mai ieftin fata și femeia pentru parale... Sunt lucruri pe care le-auzim și ne facem cruce cu amândouă mâinile, cum se spune, de ce mai auzim acum! Ei bine, câți dintre noi în săptămâna întâi din Postul Mare, dintre românașii noștri, n-au ținut săptămâna asta televizoarele deschise? Câți dintre cei pătimași și dintre cei tineri n-au stat la televizoare, la filme de distrus nopțile? C-au venit cei nebotezați să ne spurce casele și copiii prin televiziune, prin filme spurcate, prin de toate...

Deci: ori gustăm din coliva lui Hristos, din dreapta credință, din viața creștinească, din post, din spovedanie, din citirea cărților sfinte, din milostenie la săraci, ori mâncăm și gustăm din cele jertfite diavolului, adică din filme de desfrâu, din beții, din certuri… Chiar săptămâna asta au fost procese, și s-au dus ortodocșii noștri: „Păi ce, mă duc, poate câștig procesul, cu grădina, cu mama, cu fratele…” Vedeți? Aceștia nu sunt creștini ortodocși, cei care și în săptămâna întâi din post și în tot Postul Mare au procese și se dau la beții și se dau la desfrânări! Nu! Ei au fost ortodocși! Iar noi să rămânem curați!

Veți vedea pe viitor că or să vină și în casă să te silească: "Uite, îți dau atâția dolari, vino la secta noastră!" Să știți și aceasta, iubiți frați: sectele sunt grupări politico-satanice! Nu sunt grupări religioase! să nu cumva să greșiți și să ziceți: "Vai, ce frumos e la ei!" Nu, ei sunt oameni hipnotizați. Nu știți ce înseamnă hipnoză. Este o forță satanică prin care se ia mintea omului simplu și naiv din cap. Și-i bagă câteva idei sectare, antihristice, în cap. Și omul acela umblă ca bezmeticul, nu știe nici unde-i răsăritul, nici unde-i apusul. Și bat unii la ușile noastre: "Hai la iehoviști!", "Hai la adventiști!", "Hai la nu-știu-unde!", "Hai la diavol!". Luați aminte: se apropie anii cei mai de pe urmă!

Deci iată, foarte pe scurt v-am spus ce trebuie să faceți. Să gustăm din cele sfinte pe care ni le oferă Biserica! Să ne păstrăm în iubire și în smerenie și în viața curată cu toții, să fim ca o colivă vie cu îngerii și cu sfinții din cer! Iată vine o mămăligă crudă, ne luăm după acela, după acela, că ne promite cutare, acela nu știu ce ne mai dă, hai că parcă-i mai bine încolo, dă-ți fata după nu-știu-cine. Eu mă duc prin alte țări și acolo se păgânesc bieții români... Rămâneți acasă! Avem pământ binecuvântat! Nicio țară din Europa, din câte știu eu, nu are pământurile și locurile și mănăstirile și tradiția noastră sfântă ortodoxă!

Se dă un război extraordinar împotriva ortodoxiei și a țărilor ortodoxe. Unii cu televiziunile și cu desfrâurile, cu filmele pornografice; alții cu discotecile; alții cu muzica aceasta satanică; alții cu yoga; sectele, care mai de care, hai să-i topim pe ortodocși! Acum să vedem cine va rezista! Și toți vor rezista care se vor ține de Sfânta Cruce, care or asculta de Biserică, care or ține sfintele posturi curat, care s-or spovedi regulat și cât mai des, care or citi cărți sfinte, care or iubi Sfânta Evanghelie și or ține canonul preotului, cu citire la Psaltire, cu mătănii, după putere, fraților. Nimeni nu spune atâta sau atâta. Cât poți! Postești mai mult, slavă lui Dumnezeu că ți-a dat putere! Ești mai slab, postești puțin, slavă lui Dumnezeu, și acela e primit de la Dumnezeu! Cât se poate!

Iar în săptămâna a doua, a treia și în celelalte până la Florii, la noi așa este rânduiala: la călugări cinci zile se mănâncă fără ulei, sâmbăta, duminica – cu ulei. La mireni: lunea, miercurea și vinerea – fără ulei, deci trei fără ulei, patru cu ulei. Și în rest, la biserică, care cum putem, acasă mai tăcem, Psaltirea s-o citiți măcar două-trei catisme, dacă nu poate mama, fata mamei, dacă n-are mama fată, are un băiat, are tata un fecioraș, pune-i să citească acolo, ori un acatist, ori Paraclisul Măicuței Domnului, ori o catismă la Psaltire, mai du-te la schitul cel mai apropiat, mai pune acolo un pomelnicuț, mai pune o lacrimă, mai pune o lumânare, întoarce-te la căsuța ta, pupă icoanele și Sfânta Cruce – ești cu Hristos, ești fericit! Nu mai plânge după dolari! Sunt banii cei mai blestemați din lume! Să plângem pentru păcatele noastre și să ne bucurăm că Hristos e cu noi, că ne-a dat o țară sfântă și binecuvântată, că avem păstorii din sate și din orașe, avem preoți peste tot, are cine să vă mângâie, cine să vă mai mustre oleacă, cine să vă dea un cuvânt de folos, aveți și cărți sfinte, aveți de toate!

Deci iubiți-vă, împăcați-vă și să trecem Sfântul și Marele Post cu toată râvna, cu toată curăția, cu toată sfințenia! Care s-au pregătit săptămâna aceasta, unii s-au împărtășit ieri, alții azi și alții mâine. Care n-au putut prima, atunci a doua săptămână. Care n-au voie decât o dată, atunci la Paști, să aștepte Sfintele Paști. Care nu au voie nici atunci, să nu se descurajeze. Să-și facă canonașul, să se ducă la duhovnicul lor și să asculte. Iar pe copilașii aceștia micuți și nevinovați, împărtășiți-i de două ori; fetițele, tinerii curați și neîntinați de păcat, de două ori, fraților! Bătrânii, bolnavii, de două ori! Aveți rude, poate, bolnave, pe la azile; mai umblați de la unii la alții, duceți cuvântul lui Dumnezeu și un dram de dragoste și o bucățică de pâine duceți la cel bolnav care zace prin spital. Și spuneți de Hristos. Acum toate spitalele au preoți, să-i spovedească, să-i împărtășească.

Și așa om trăi în iubire și în credință curată și de-om gusta din cele sfinte ale lui Hristos, care înseamnă: rugăciunea, Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtășanie și trăirea în dragoste, Hristos Dumnezeul nostru, Care-i Paștele noastre, va rămâne în veci cu noi și nici demonul, nici păgânii, nici sectele, nici cei văzuți, nici cei nevăzuți nu vor putea să ne biruiască! Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!", a spus Părintele Ioanichie Bălan în această predică publicată de Razboi întru Cuvânt.

Foto: laurasava.ro