Cel mai mare laser din Europa, și al doilea din lume, la Măgurele, din iunie

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare, Mihnea Costoiu, a anunțat că, în iunie, pe platforma de la Măgurele, va fi inaugurat primul laser de mare putere din Europa şi al doilea din lume. Acesta nu face parte din proiectul ELI-NP - un centru de cercetări în domeniul fizicii nucleare care va fi construit tot la Măgurele. De asemenea, ministrul delegat a adresat medicilor şi centrelor medicale invitaţia de a se înscrie în proiectul ELI-NP, întrucât acesta nu este adresat numai fizicienilor, ci tuturor cercetătorilor.
ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics), un centru de cercetări în domeniul fizicii nucleare care va fi construit la Măgurele, este unul dintre cei trei piloni ai proiectului european ELI, care va deveni cea mai avansată structură pe plan mondial destinată studiilor legate de radiaţia fotonică cu caracteristici extreme. Celelalate două centre - ELI-Beamlines şi ELI-ALPS - vor fi construite la Praga (Cehia) şi, respectiv, Szeged (Ungaria).
Construcţia centrului de cercetare ELI-NP la Măgurele ar trebui finalizată până în toamna lui 2014, pentru ca apoi să fie instalate cele două lasere de mare putere şi sistemul de radiţie gamma, iar centrul de cercetare să fie operaţional din 2017.
Medicina este unul dintre domeniile pe care le vom sprijini în perioada următoare şi la Măgurele, cu sume extrem de generoase. De altfel, primele aplicaţii vor începe foarte curând, probabil că în luna iunie vom inaugura primul laser de mare putere din Europa, de un petawatt, cel mai mare laser de mare putere din Europa şi al doilea din lume, după cel de la Barclay-Livermore, de 1,7 petawaţi, şi care va avea ca prime aplicaţii tocmai aplicaţii din zona medicală. Probabil în luna iunie vom avea inagurarea oficială cu o aplicaţie la acest laser.
Am încercat, în acest an şi jumătate, să aducem cât mai aproape cercetarea de oameni. Ne dorim şi mi-am dorit în această perioadă să susţinem foarte mult cercetarea aplicată şi mă bucur de faptul că principalii beneficiari ai cercetării aplicate sunt medici, sunt spitalele, sunt centrele medicale în general. Practic, în toate aplicaţiile, în toate call-urile de proiecte cum le numim apelurile de proiecte pe care le-am lansat, medicii, medicina în general, a fost prezentă cu foarte multe proiecte şi foarte multe dintre aceste proiecte depuse au fost aprobate şi sunt în finanţare.
Am semnat de curând, mai puţin de o lună, la Guvern, contracte de cercetare, de sprijinire a activităţii de cercetare a laboratoarelor, centrelor de cercetare, dar şi de sprijinire a doctoranzilor şi post-doctoranzilor, în valoare de aproape 300 de milioane de euro. Din aceste 300 de milioane de euro, aproape 40 de milioane de euro sunt fonduri destinate activităţii de cercetare sau sprijinirii tinerilor în cercetarea medicală.
ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics), un centru de cercetări în domeniul fizicii nucleare care va fi construit la Măgurele, este unul dintre cei trei piloni ai proiectului european ELI, care va deveni cea mai avansată structură pe plan mondial destinată studiilor legate de radiaţia fotonică cu caracteristici extreme. Celelalate două centre - ELI-Beamlines şi ELI-ALPS - vor fi construite la Praga (Cehia) şi, respectiv, Szeged (Ungaria).
Construcţia centrului de cercetare ELI-NP la Măgurele ar trebui finalizată până în toamna lui 2014, pentru ca apoi să fie instalate cele două lasere de mare putere şi sistemul de radiţie gamma, iar centrul de cercetare să fie operaţional din 2017.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)