ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un centru de plasament modern din Iaşi stă închis de peste jumătate de an, de când a fost inaugurat cu fast, chiar în prezenţa ministrului Muncii Rovana Plumb.

[P] Maria, Regina României. Jurnal de Război, ediţie integrală, necenzurată - comanda online

Centrul Bucuria a costat aproape o jumătate de milion de euro, bani de la Banca Mondială şi trebuia să adăpostească 26 de tineri care ies din centrele de plasament. Alte 59 de persoane urmau să primească aici consiliere. Autorităţile locale n-au ţinut însă cont că în judeţul Iaşi s-au deschis mai multe astfel de centre, iar tinerii nu sunt dispuşi să se mute.

"Copiii care ies din centrele de plasament n-aveau vârsta îndeplinită sau aveau momentan unde să stea, aveau condiţii", a declarat Carmen Faraon, coordonator Centrul Social ''Bucuria'' conform Digi24.

În lipsa adolescenţilor care să fie asistaţi, clădirea de 500.000 de euro stă nefolosită.

"Mai degrabă făcea strada asta sau făcea altceva decât făceau centru social, dacă tot nu are beneficiari, Bani inutili, aruncaţi aiurea," consideră ieşenii.

Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Comunitară din Iaşi, în subordinea căreia se află centrul "Bucuria", dau asigurări că investiţia îşi va dovedi cât de curând utilitatea pentru că se fac deja demersuri pentru cazarea primilor beneficiari.

 "Doi dintre ei urmează a fi cazaţi cu data de 6 aprilie 2015 şi, de asemenea, încheierea contractului de colaborare cu DGASPC pentru deferirea de cazuri urmând ca la începutul trimestrului doi să părăsească centrele de plasament un număr de 60 de persoane, persoane care o parte dintre ei pot fi beneficiarii centrului nostru Bucuria", a afirmat Luminiţa Munteanu, directorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi:

În centrele de plasament din judeţul Iaşi sunt peste 1.300 de tineri.