Chiţoiu nu va fi urmărit penal. Ambasada SUA: Nimeni nu e mai presus de lege

UPDATE 18.15 Ambasada SUA la Bucureşti a precizat, marţi, după decizia deputaţilor de neridicare a imunităţii lui Daniel Chiţoiu, că nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege, iar demnitarii trebuie să respecte cele mai înalte standarde etice.
"Nu facem comentarii cu privire la cazuri sau anchete aflate în desfăşurare. Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege. Toţi demnitarii trebuie să respecte cele mai înalte standarde etice", a spus reprezentantul Ambasadei SUA, răspunzând unei întrebări MEDIAFAX.
UPDATE 12:16 Fostul ministru a susținut, în cadrul audierilor de la Comisia Juridică, faptul că este nevinovat.
UPDATE: 11:50 Daniel Chiţoiu nu va fi urmărit penal.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat negativ cererea ministrului Justiţiei în privinţa începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chiţoiu, fiind înregistrate cinci voturi în favoarea cererii, 16 împotrivă, patru buletine de vot fiind anulate şi un vot fiind declarat nul.
Marţi, Camera Deputaţilor a hotărât să pună pe ordinea de zi a şedinţei de plen discutarea solicitării procurorului general privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a deputatului PNL Daniel Chiţoiu, conform Mediafax .
Propunerea a fost făcută de Marian Neacşu, liderul deputaţilor PSD, solicitarea urmând a fi discutată la punctul 20 al ordinii de zi, Daniel Chiţoiu fiind audiat la această oră de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în vederea întocmirii raportului.
Marţi, la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale PNL, Crin Antonescu, liderul PNL, a anunţat că deputaţii liberali vor vota în favoarea începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chiţoiu, pentru ca poziţia partidului să nu poată fi considerată o obstrucţionare a justiţiei.
DNA a cerut procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, în dosarul "Carpatica", pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor, iar procurorul general, Tiberiu Niţu, a înaintat Camerei referatul DNA privind cererea de aviz pentru urmărirea penală a lui Chiţoiu.
Din probele deţinute de procurori rezultă că, aflat în poziţia de ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu a iniţiat proiectul de ordonanţă de urgenţă care reducea numărul membrilor consiliului şi prevedea noi cerinţe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiţia experienţei profesionale de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor, în referatul procurorilor arătându-se că s-au adus vătămări în acest fel atât intereselor Guvernului şi ASF, instituţii cu rol esenţial în garantarea respectării legii şi a principiului transparenţei instituţionale şi care ar trebui să acţioneze exclusiv în interesul public, cât şi lui Daniel George Tudor, vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, care a fost nevoit să demisioneze din funcţia ocupată.
Conform procurorilor, "În acelaşi timp, grupul infracţional care viza protejarea intereselor SC Carpatica Asig SA ar fi obţinut un folos nepatrimonial prin adoptarea acestui act normativ, constând în posibilitatea de a influenţa deciziile autorităţii de supraveghere şi control".

"În primul rând, am spus că sunt nevinovat. Le-am spus că niciodată nu m-am sustras de a da declaraţii justiţiei şi în special procurorilor DNA legat de modul cum a fost promovată Ordonanţa 94/2013 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Le-am explicat şi le-am dat toate detaliile privind modul de elaborare şi de aprobare în Guvern a acestei ordonanţe de urgenţă. Le-am spus că n-am nicio legătură şi că nu există nicio dovadă la dosar că aş fi organizat acest grup infracţional organizat şi am protejat interesele unei societăţi în domeniul asigurărilor. De asemenea, cum au observat şi dânşii, de la dosar nu există nicio dovadă împotriva mea".
UPDATE: 11:50 Daniel Chiţoiu nu va fi urmărit penal.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat negativ cererea ministrului Justiţiei în privinţa începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chiţoiu, fiind înregistrate cinci voturi în favoarea cererii, 16 împotrivă, patru buletine de vot fiind anulate şi un vot fiind declarat nul.
Marţi, Camera Deputaţilor a hotărât să pună pe ordinea de zi a şedinţei de plen discutarea solicitării procurorului general privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a deputatului PNL Daniel Chiţoiu, conform Mediafax .
Propunerea a fost făcută de Marian Neacşu, liderul deputaţilor PSD, solicitarea urmând a fi discutată la punctul 20 al ordinii de zi, Daniel Chiţoiu fiind audiat la această oră de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în vederea întocmirii raportului.
Marţi, la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale PNL, Crin Antonescu, liderul PNL, a anunţat că deputaţii liberali vor vota în favoarea începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru Daniel Chiţoiu, pentru ca poziţia partidului să nu poată fi considerată o obstrucţionare a justiţiei.
DNA a cerut procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, în dosarul "Carpatica", pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor, iar procurorul general, Tiberiu Niţu, a înaintat Camerei referatul DNA privind cererea de aviz pentru urmărirea penală a lui Chiţoiu.
Din probele deţinute de procurori rezultă că, aflat în poziţia de ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu a iniţiat proiectul de ordonanţă de urgenţă care reducea numărul membrilor consiliului şi prevedea noi cerinţe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiţia experienţei profesionale de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor, în referatul procurorilor arătându-se că s-au adus vătămări în acest fel atât intereselor Guvernului şi ASF, instituţii cu rol esenţial în garantarea respectării legii şi a principiului transparenţei instituţionale şi care ar trebui să acţioneze exclusiv în interesul public, cât şi lui Daniel George Tudor, vicepreşedinte pe sectorul de supraveghere a asigurărilor, care a fost nevoit să demisioneze din funcţia ocupată.
Conform procurorilor, "În acelaşi timp, grupul infracţional care viza protejarea intereselor SC Carpatica Asig SA ar fi obţinut un folos nepatrimonial prin adoptarea acestui act normativ, constând în posibilitatea de a influenţa deciziile autorităţii de supraveghere şi control".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)