ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Persoanele care au datorii la stat şi primesc ajutoare sociale sau indemnizaţii vor rămane fără ele, începând cu această săptămână. Primăriile au trimis încă de luna trecută listele de datornici la Ministerul Muncii, iar acum conturile în care aceştia îşi primeau banii de la stat vor fi blocate, anunţă Digi 24.


Cei care reuşesc să îşi achite taxele şi impozitele restante în termen de cinci luni vor fi repuşi în drepturi şi vor primi şi sumele cuvenite perioadei în care ajutoarele sunt sistate.

Dacă nu ajung însă cu datoriile la zi, vor rămâne definitiv fără ajutorul de la stat.

Vizaţi sunt cei care nu şi-au plătit taxele şi impozitele locale în anul 2013, dintre persoanele care primesc un venit minim garantat, alocaţie de susţinere a familiei sau indemnizaţie pentru creşterea copilului. Există însă şi excepţii de la blocarea indemnizaţiei: persoanele singure, care au în întreţinere unul sau mai mulţi copii.