ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Nae Caranfil şi-a lansat joi seară, la Cinema Pro, cel mai nou film, "Mai aproape de lună" („Closer to the moon”), și a primit numai cuvinte de laudă.

Asta după ce premiera mondială a peliculei a avut loc la sfârşitul anului trecut, în deschiderea Festivalului de Film Românesc de la New York, în prezenţa regizorului şi a producătorului american Michael Fitzgerald. Prestigioasa revistă Variety scrie că această comedie neagră ar putea să placă până și publicului american, cunoscut că nu prea gustă tematica din filmele românești.

Din distribuție fac parte nume importante ale cinematografiei internaționale, precum Vera Farmiga, nominalizată la premiile Oscar pentru rolul din "Sus, în aer", și Mark Strong, cunoscut din filmul "Un ghem de minciuni".

Filmul a avut un buget de aproape 8 milioane de dolari.

Producătorul român al peliculei, Bobby Păunescu, este foarte încântat de această reușită a casei de producție Mandragora Movies care anul acesta împlinește 10 de ani de la înfiinţare. Compania se poate lăuda deja cu mari succese internaţionale precum: "După dealuri", în regia lui Cristian Mungiu, "Diaz", iar acum cu lungmetrajul "Closer to the Moon".

Spectacolul cinematrografic „Closer to the Moon” se află, începând de astăzi, în toate marile cinematografe din România.