ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Peste o sută de oameni s-au adunat în Piața Universității din București la un concert comemorativ, la trei săptămâni de la tragedia din Colectiv, în care au murit 59 de persoane.  

Aceștia au cântat la chitară și s-au rugat pentru cei 73 de răniți, care și acum luptă pentru viață, în spitale din București sau din străinătate.    

„E o tragedie continuă, încă sunt foarte mulți oameni care se chinuie sau care chiar își dau viața, din păcate, și cred că nu trebuie să uităm”, a spus un participant pentru Digi24.

„Nu putem decât să mergem înainte învățând ceva din treaba asta și să facem schimbările de care e nevoie atât la noi, cât și în sistemul pe care îl administrează unii nu foarte bine”, subliniază un tânăr.

„Muzica este cea care ne poate uni foarte ușor, cu care ne conectăm între noi foarte ușor și cea care, până la urmă, poate avea rezonanță ca o rugăciune prin mesajul ei”, argumentează un altul.

„S-a cântat în Germania, la Koln, s-a cântat la Constanța, și planul este să cântăm în fiecare vineri!”, promite un participant.