ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Comisia Europeană (CE) a îmbunătăţit uşor prognoza privind creşterea economică a României pentru acest an şi pentru anul viitor, anticipând că economia va încetini după un an agricol bun în 2013, dar va menţine o rată solidă de creştere datorită unei reveniri a cererii interne şi a investiţiilor. Astfel, CE anticipează că Produsul Intern Brut (PIB) al României va creşte cu 2,5% în acest an şi cu 2,6% în 2015, după o expansiune de 3,5% anul trecut, potrivit prognozei economice de primăvară, publicată luni de Executivul de la Bruxelles și citată de Mediafax.

Anterior, în prognoza prezentată în luna februarie, CE estima o creştere de 2,3% pentru acest an, respectiv 2,5% pentru anul următor, faţă de cifrele de 2,1% şi 2,4% înaintate în prognoza din noiembrie.

Pe de altă parte, Fondul Monetar Internaţional şi Guvernul mizează în acest an pe o creştere economică de 2,2-2,5%, potrivit ultimei scrisori de intenţie transmisă creditorului de la Washington. FMI estimează, în cea mai recentă ediţie a Prognozei Economice Globale, publicată în luna aprilie, o creştere economică de 2,2% pentru România în acest an, urmată de o accelerare la plus 2,5% în anul următor.

În ciuda acestor previziuni optimiste, un sondaj GfK, ”Climatul de consum Europa”, efectuat în 14 state europene, citat tot de Mediafax, arată că românii sunt la fel de pesimişti ca în 2013 în ceea ce priveşte redresarea economiei şi veniturile în acest an, doar dorinţa de cumpărare fiind în uşoară creştere.

Astfel, aşteptările privind starea economiei se situează în prezent la -17,2 puncte, faţă de -14 puncte în decembrie şi -13,6 puncte în urmă cu un an. Totodată, aşteptările privind venitul prezintă o imagine similară, indicatorul situându-se în prezent la -8,2 puncte. Este vorba de o îmbunătăţire minimă, de 0,7 puncte, faţă de decembrie, în timp ce, în martie 2013, indicatorul se situa la un nivel mai bun, de -5,4 puncte.

Potrivit GfK, economia din statele UE reîncepe să crească, iar consumatorii speră ca în acest an criza economică să ia într-un final sfârşit.

În majoritatea ţărilor UE acoperite, PIB a crescut atât comparativ cu trimestrul precedent, cât şi comparativ cu anul precedent. Numai ţările lovite de criză, Grecia şi Italia, au raportat o nouă micşorare a PIB, comparativ cu trimestrul precedent de la finele lui 2013. În Italia, economia s-a redresat din nou uşor în trimestrul al patrulea, înregistrând o creştere de 0,1 procente comparativ cu anul precedent.