ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul României, Victor Ponta, a declarat că va plăti cu fonduri de la Guvern o comisie formată din specialişti din Franţa şi România, care să analizeze dacă lucrările de reabilitare efectuate la Poarta Sărutului au fost realizate corespunzător, informează Agerpres.

Premierul a fost prezent la Târgu-Jiu, unde a participat la conferinţa "Geneza ansamblului brâncuşian", iar apoi a mers să vadă opera brâncuşiană Poarta Sărutului, a cărei recepţie tehnică la lucrările de reabilitare a fost întreruptă joi, din cauză că proiectantul a refuzat să semneze documentaţia, semnalând mai multe nereguli.

Victor Ponta a precizat că nu este specialist şi nu se pricepe să analizeze monumentul, dar va plăti cu bani de la Guvern o comisie independentă care să analizeze modul în care au fost efectuate lucrările la monument.

Proiectantul Dorin Dănilă a refuzat, joi, să semneze documentele tehnice de recepţie a lucrărilor de reabilitare a Porţii Sărutului, pe fondul neînţelegerilor cu comisia de recepţie. El a declarat că nu a fost chemat la licitaţia pentru desemnarea firmei care a efectuat reabilitarea monumentului şi nici nu ştia că au început lucrările. Dănilă a punctat că, din cauza spălării cu jet de apă, acţiune ce s-a derulat fără aviz, Poarta Sărutului s-a îngălbenit.

Poarta Sărutului a lui Constantin Brâncuşi reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din România, reabilitarea acestuia constituind în 2013 o prioritate pentru Institutul Naţional al Patrimoniului o prioritate în vederea depunerii candidaturii Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu pentru includerea în patrimoniul UNESCO.

VEZI AICI UN TUR VITRUAL AL MONUMENTULUI