ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei asigurare reasigurare Astra, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit firma KPMG ca administrator special al companiei care are sub contract peste 800.000 de polițe RCA și CASCO și aproximativ 2,2 milioane de polițe de asigurare de clădiri și locuințe.
Se dispune deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu prevederile art. 7 lit. a) din Legea 503/2004, republicată, la Societatea de Asigurare-Reasigurare ASTRA S.A (...) reprezentată legal de domnul Iulius Alin Bucşă, în calitate de preşedinte Directorat. Art. 2.- Se desemnează KPMG ADVISORY SRL.

În data de 7 februarie, BNR a sesizat DNA, întrucât, potrivit unui raport întocmit de Autoritatea de Supraveghere Financiară, privitor la situaţia financiară a Astra Asigurări, compania ar fi subestimat daunele cu circa 40% pentru a constitui rezerve mai mici cu peste 100 de milioane de lei.

Potrivit preşedintelui ASF, Dan Radu Ruşanu, a susținut că, "în cazul unui eveniment major, Astra nu va putea să îşi onoreze obligaţiile de plată".

ASF a suspendat atribuţiile legale ale acţionarilor semnificativi şi ale persoanelor semnificative ale societăţii de asigurare/reasigurare care se transferă administratorului special pe toată perioada administrării speciale precum şi drepturile de vot în privinţa numirii şi revocării membrilor Consiliului de supraveghere ai societăţii, dreptul la dividende al acţionarilor, activitatea, precum şi dreptul la remuneraţie al membrilor consiliului de supraveghere.

KPMG va trebui să iniţieze "în regim de urgenţă" procedurile legale de majorarea capitalului social până la un nivel care să permită societăţii respectarea cerinţelor de solvabilitate şi lichiditate şi să facă inventarierea dosarelor de daună, înregistrate în evidenţele societăţii de asigurare, în vederea evaluării daunelor reale şi a stabilirii obligaţiilor faţă de creditorii de asigurări, activitatea de verificare. Inventariere şi instrumentare a dosarelor se va face în regim de urgenţă.

Administratorul va lua luarea măsurilor necesare pentru calcularea corespunzătoare şi în conformitate cu cerinţele legale a rezervelor tehnice constituite de societate.

Pe parcursul acestui proces, companiei îi va fi interzis să efectueze investiţii în valori mobiliare si imobiliare, cu excepţia plasamentelor în depozite bancare şi titluri de stat/certificate de trezorerie, potrivit Mediafax.