ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Conducerea PSD s-a reunit luni seară, într-o şedinţă informală, la care participă parlamentarii din grupurile reunite, pentru a stabili strategia privind votul asupra Guvernului, care va fi dat marţi.

La şedinţa informală participă premierul Victor Ponta, vicepreşedinţi ai PSD, preşedinţi de organizaţii judeţene şi preşedinţi de Consilii judeţene, precum şi membri ai Comitetului Executiv Naţional.

Au fost invitaţi toţi parlamentarii social-democraţi din grupurile reunite PSD, precum şi parlamentari PC şi UNPR. La reuniune se discută informal despre strategia care va fi aplicată în Parlament în cursul zilei de marţi, când se va da votul asupra componenţei politice a viitorului guvern Ponta III.

Totodată, în şedinţă se discută tot informal şi despre miniştrii propuşi de premierul Victor Ponta pentru a ocupa şapte posturi în viitorul Cabinet.