ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un raport al Consiliul Fiscal, publicat joi, indică faptul că Ministerul Finanțelor, condus de Ioana Petrescu, a calculat greșit impactul bugetar pe care l-ar avea introducerea scutirii de impozitul pe profitul reinvestit, o măsură atât de dorită de mediul de afaceri. Astfel, forul prezidat de Ionuț Dumitru, care este și vicepreședintele Asociației Analiștilor Financiar - Bancari din România, susține că scutirea de impozit pe profitul reinvestit va însemna o scădere a veniturilor bugetare între 475 şi 740 milioane lei în acest an, faţă de cele 137,5 milioane lei estimate de specialiștii de la Finanţe.

Astfel, Consiliul Fiscal a solicitat publicarea ipotezelor care au fundamentat măsura şi maniera de cuantificare a impactului acestei măsuri.

Raportul citat menționează, printre altele, că, pentru 2015, reducerea de încasări ar urma să fie între 1,98 miliarde lei şi 3,08 miliarde lei, în vreme ce Finanţele apreciază că diminuarea va fi de numai 572 milioane lei. În 2016, influenţa asupra bugetului a fost calculată între 2,08 miliarde lei şi 3,25 miliarde lei, comparativ cu numai 604 miliarde lei cât au calculat specialiștii Ministerului Finanţelor.

impact-1impact-2

De asemenea, Consiliul Fiscal a făcut și un calcul al pierderii veniturilor bugetare, până în anul 2017:

pierderi

Raportul integral, pe situl Consiliului Fiscal.