Conspirație împotriva marilor agricultori români? Atac virulent al președintelui LAPAR

Declarații dure ale Președintelui Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurențiu Baciu, la adresa oficialilor Comisiei Europene, după anunțul privitor la plățile directe din agricultură în perioada 2021-2027. Comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, făcuse publică săptămâna aceasta intenția de plafonare a plăților directe pe fermele mari la suma de 100.000 de euro.
Președintele LAPAR susține că sub pretextul unui mărunt ajutor în plus acordat fermelor mici și medii, s-ar urmări falimentarea marilor exploatații românești și scoaterea lor din joc, fiindcă acestea ar reprezenta un real pericol pentru ceilalți fermieri europeni. "Care sunt dedesubturile? Noi am început să devenim un pericol pentru piața europeană și atunci singurul mijloc care poate să ne pună frână este să distrugă exploatațiile mari. Pentru că cel mai ușor este de distrus exploatațiile mari, cel mai ușor este să falimenteze exploatațiile mari.(…) Ăia mari sunt plini de datorii! Au fost niște manageri mult mai curajoși, și-au dezvoltat o afacere, dar care se amortizează în timp. Și ca să se amortizeze trebuiesc câteva zeci de ani. Asta trebuie să înțeleagă toată lumea; că-s mai vulnerabili fermierii mari decât fermierii mici. Sunt mult mai vulnerabili pentru că acele averi care se văd nu sunt ale lor! Alea sunt niște averi care s-au făcut cu leasinguri, cu bănci, care nu sunt încă achitate. Deci, practic, poți să spui că nu ei sunt acționarii, ci acționarii sunt băncile!” susține președintele LAPAR pentru AGROINFO, fără ca declarațiile sale să atragă atenția presei mainstream.
Piața bancară din România este dominată net de băncile străine, iar goana după pământ românesc face ca peste 40% din terenul agricol să fie déjà controlat de străini. În opinia lui Laurențiu Baciu, conspirația este foarte bine pusă la punct: "…au gândit-o foarte bine cum pot să distrugă fermele mari! Pentru că e o chestie: ar prinde doi iepuri deodată; ar slăbi și producția agricolă, deci, nu ar mai fi un concurent de băgat în seamă pe piață și a doua, e mai ușor de cumpărat! Și ei abia așteaptă!”
Intenția declarată a oficialilor europeni este să reducă diferențele dintre plățile medii către fermierii din țările membre. Potrivit oficialilor, măsura plafonării ar afecta doar 1% dintre fermieri, fără a se preciza însă ponderea acestora ca suprafață lucrată sau producție agricolă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Agricultură
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)