ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Procurorii DIICOT au reţinut un cetăţean libanez şi un francez de origine kuweitiană care încercau să scoată prin Portul Constanţa aproximativ 30 kilograme de cocaină, în valoare de 3  milioane de euro.

Potrivit unui comunicat transmis luni, procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au făcut, vineri, opt percheziţii în municipiul Constanţa, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii traficului de droguri de mare risc, anchetatorii stabilind că un cetăţean libanez rezident în România şi un cetăţean francez de origine kuweitiană au intrat în posesia unei importante cantităţi de cocaină care a fost introdusă în România prin Portul Constanţa. În aceeaşi zi, cei doi au încercat să scoată din ţară o parte din droguri, pe cale maritimă, tot prin Portul Constanţa, prin intermediul unor persoane neidentificate până în prezent.

Procurorii i-au prins pe cei doi în flagrant, fiind capturate aproape 30 kilograme de cocaină, în valoare totală de 3 milioane de euro.

A fost sesizat Tribunalul Bucureşti în cazul celor două persoane, cu propunerea de arestare preventivă.