Crin Antonescu încă nu a găsit soluția eliminării PC din USL. Dar o caută în continuare
Președintele PNL, Crin Antonescu, și-a continuat și luni șirul ironiilor și criticilor la adresa președintelui PC, Daniel Constantin, și a afirmat explicit că partidul său nu mai are niciun fel de relație cu formațiunea politică a lui Dan Voiculescu.
La rândul său, președintele PC, Daniel Constantin, s-a declarat dezamăgit că șeful liberalilor nu este la fel de belicos și cu Traian Băsescu.
Scandalul dintre PNL și PC a pornit sâmbătă, când Crin Antonescu s-a declarat revoltat de acuzația lui Dan Voiculescu, potrivit căreia PNL a avut o atitudine duplicitară față de PSD, întrucât încearcă o apropiere de Traian Băsescu și de PDL, pentru a-și asigura cât mai multe voturi la alegerile viitoare.
În ciuda răspunsului dur, Dan Voiculescu și-a susținut și duminică declarațiile, pe blog:
Noi nu am avut o comunicare specială în cadrul acestei alianţe, ACD (n. red. - alianța de centru-dreapta), aşa numită, pentru că, din punctul nostru de vedere, discuţiile, dialogul, s-a purtat în permanenţă cu PSD, pentru că preşedintele PC este doar un subordonat al lui Victor Ponta şi atunci e normal să discut cu domnul Victor Ponta şi pentru că până la urmă, cu excepţia câtorva oameni, nu era relevant.
De ce e domnul Constantin doar atât? Pentru că nu poate să fie mai mult. Ăsta nu e un reproş, e o constatare care are nişte consecinţe.
De pe când îl căutam eu pe aici să spună ce părere are despre numirea doamnei Kovesi, de exemplu. Şi nu-l găseam, nu-l găseam, era la minister (...) Era vorba de un gest politic, o decizie politică, în legătură cu care evident PSD, prin preşedintele său, prin premier, s-a pronunţat - ba chiar a şi acţionat - PNL s-a pronunţat foarte clar, şi eu nu doream ca PC să aibă aceeaşi poziţie ca PNL, ci să aibă una. Nu l-am găsit atunci pe domnul Daniel Constantin, nu-l mai caut. Repet, am o problemă la Agricultură (la ministerul Agriculturii, n.r.), mă duc, dar fiică-mea e mică încă şi nu am probleme la Agricultură.
Nu e nimic de discutat în legătură cu relaţia cu PC, pentru că această relaţie nu mai există (...) Nu l-am rupt (protocolul de colaborare al ACD - n.r.), o să vedem din punct de vedere juridic care sunt consecinţele, nu dorim să prejudiciem funcţionarea şi statutul juridic al USL, dar de facto ACD nu mai există şi nu mai există de mult. Ceea ce nu înseamnă că noi dorim să provocăm vreo tulburare în interiorul USL, nici nu se poate de altfel.
La rândul său, președintele PC, Daniel Constantin, s-a declarat dezamăgit că șeful liberalilor nu este la fel de belicos și cu Traian Băsescu.
Dumneavoastră ați înțeles ceva? Eu nu am înțeles, să fiu foarte sincer. Erau lucruri care s-au spus, dar facem eforturi cu toții să îl înțelegem pe dl Crin Antonescu. Din păcate, în ultimul timp am văzut că sunt abordări mai mult la adresa partenerilor: am văzut că dl Ponta este parsivel, eu sunt subordonat, dl Voiculescu este nerușinat, parcă, nu am văzut nicio catalogare la adresa președintele Băsescu.
Dincolo de aceste lucruri, se aceste clișee, și probabil stări de moment ale dl Antonescu, este foarte important că USL să rămână unit", a afirmat președintele Partidului Conservator, reiterând că "USL are un angajament comun și anume să aibă un candidat la președinție, și încercăm să avem un candidat comun, să îl susținem pe dl Antonescu. Dacă dorește, dar...
Scandalul dintre PNL și PC a pornit sâmbătă, când Crin Antonescu s-a declarat revoltat de acuzația lui Dan Voiculescu, potrivit căreia PNL a avut o atitudine duplicitară față de PSD, întrucât încearcă o apropiere de Traian Băsescu și de PDL, pentru a-și asigura cât mai multe voturi la alegerile viitoare.
În ciuda răspunsului dur, Dan Voiculescu și-a susținut și duminică declarațiile, pe blog:
După ce ieri am sancţionat public frivolitatea unor colegi din USL care, în ultima vreme, intraseră într-un joc al seducţiei cu Traian Băsescu, Crin Antonescu a declarat că ”PNL a fost adversarul permanent şi radical şi va rămâne adversarul lui Traian Băsescu, al sistemului politic al lui Traian Băsescu până când acest sistem va fi eliminat”.
Ţinând seama că, în urmă cu doar câteva zile, domnul Antonescu răspundea bezelelor pe care i le trimitea Traian Băsescu spunând că ”în politică nu spui niciodată niciodată”, vreau să remarc şi să salut repoziţionarea fermă a preşedintelui PNL de ieri seară. Fermitatea este extrem de necesară? şi mă bucur că declaraţiile mele, chiar aşa, ”neruşinate”, au readus bunul simţ în USL.
Pe același subiect

În atenția Patriarhiei Române și a tuturor preoților, monahilor și credincioșilor din România: FALSURILE DIN BROȘURA GUVERNULUI PRO-VACCINARE, demontate de societatea civilă creștină. STUDIUL SPECIALIȘTILOR PRO VITA - Medici pentru Consimțământul Informat

Interzis de YouTube publicat de ActiveNews. PLANETA ÎNCHISĂ - PLANET LOCKDOWN - TRADUS ÎN ROMÂNĂ. Documentar Video

Virgiliu Gheorghe a produs un STUDIU asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului. Să ne cunoaștem dușmanul și să-l stârpim. Confruntarea să ne găsească pregătiți!” INTERVIU și STUDIU IMUNOMEDICA AICI

Ani Crețu, actrița care a luptat trei ani pentru Legea protecției persoanelor alergice, în exclusivitate pentru ActiveNews: Alergicii vor putea să trăiască o viață normală. VIDEO

MILIȚIA GÂNDIRII. Medicii Răzvan Constantinescu și Adrian Cacovean, reclamați la Colegiului Medicilor. Cei doi sunt acuzați de „fake news” în cazul vaccinurilor dar chiar acuzatorii sunt cei care răspândesc FAKE NEWS, cum e cazul ziarului Libertatea

Se ridică marii duhovnici de la Sfântul Munte Athos: VACCINUL "ANTI-COVID" ESTE O ÎNȘELĂCIUNE. Arhimandritul Partenie, Starețul Sf. Mănăstiri a Sfântului Pavel: Nu mă vaccinez și nu dau binecuvântare nimănui pentru vaccinare
Recomandările noastre

Trump: „Mișcarea noastră este de abia la început - The best is yet to come”. Biden - o inaugurare cât o imensă înmormântare

Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat

Mareșalul Românismului Radu Theodoru a împlinit 97 de ani. La Mulți și Binecuvântați Ani! Crezul lui despre Românul Absolut: „Eminescu este Biblia Românismului!”. INTERVIU: „Românii se vor ridica!”

TEORIA ELITELOR ȘI TEORIA PĂTURII SUPERPUSE. Teoria paretiană și teoria eminesciană despre calitățile și defectele păturii guvernante
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)