ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Fostul căpitan al naționalei și-a anunțat luni retragerea din activitatea de fotbalist profesionist, printr-o emoționantă scrisoare publică postată pe Facebook, în care le mulțumește tuturor celor care i-au fost alături de-a lungul timpului, dar mai ales tatălui său. Operat la începutul anului în Statele Unite, din cauza unei accidentări la piciorul drept care a recidivat în ultimii 2 ani, Cristian Chivu a fost presat încă de la începutul acestui sezon de oficialii lui Internazionale Milano să-și rezilieze contractul, sau să accepte o diminuare consistentă a salariului său.
Sunt trist și fericit, râd și plâng totodată și mă încearcă un sentiment de satisfacție pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Fotbalul mi-a oferit ceva ce îmi va servi toată viața. M-a învățat ce înseamnă pasiunea, ce reprezintă curajul, sacrificiul. Toate astea sunt o punte între visuri și realitate. Știu cine sunt, ce sunt, ce am făcut, cum am făcut și va pot spune că a fost o călătorie plină de provocări. O călătorie în care nu am renunțat la visuri, nu am abandonat lupta cu provocările pe care destinul mi le-a așternut în cale. Le-am înfruntat plin de convingere că voi voi reuși, că voi trece mai departe, că într-o zi îmi voi privi copiii și cu o îmbrățișare îmi vor mulțimii. Atât și nimic mai mult.

Mulțumesc părinților mei pentru educația pe care mi-au oferit-o. Acum 24 de ani am început o călătorie motivat de o persoană care mi-a fost model și sursă de inspirație. Ne-a părăsit 8 ani mai târziu și am crezut că pentru mine totul s-a terminat. Aveam 17 ani. A fost tatăl, antrenorul, prietenul și cel mai mare critic al meu.

Este prima persoană căreia vreau să-i mulțumesc pentru că în toți acești ani l-am simțit lângă mine mereu. Am încercat să fiu că el, să fiu demn, curajos, ambițios, corect așa cum m-a învățat. Înainte de a fi ceva, am încercat să fiu OM. Aș fi avut nevoie de tata mai mult decât cineva și-ar putea imagina, decât, probabil, s-a gândit el în scurtă noastră călătorie prin această lume.

Mulțumesc tuturor antrenorilor cu care am început, celor cu care am colaborat de-a lungul timpului și despre care pot spune că au fost o sursă de inspirație continuă pentru mine.

Mulțumesc cluburilor la care am activat pentru că au avut încredere în mine și pentru că mi-au oferit posibilitatea de a crește în țări și în orașe diferite învățând să devin o persoană mai bună. Mulțumesc tuturor suporterilor de la echipele la care am activat pentru că fără susținerea și fără pasiunea lor fără margini, succesele noastre nu ar fi fost posibile. Am respectat și onorat istoria și tradiția clubului pentru care activăm.

Mulțumesc staff-ului medical, doctori, fizioterapeuți, pentru sprijinul lor moral, pentru înțelegerea pe care au avut-o în ceea ce mă privește, pentru că m-au suportat, dat fiind faptul că am fost un record-man al accidentărilor. Dacă îmi permiteți și sper că mă înțelegeți, vreau să-i mulțumesc în special medicului și prietenului meu, Franco Combi. Fără el nu aveam onoarea de a scrie aceste rânduri.

Mulțumesc tuturor celor care nu apar în față, dar care au un rol important în bunul mers al unei echipe de fotbal, oameni apropiați, cu care interacționăm zi de zi, și care încercau să ne facă toate mofturile: magazioneri, bucătari și tot persoanlul de întreținere. Cu respect, admirație și în loc de "Bonjour" rămâne "Au revoir".

Am cunoscut mulți fotbaliști în toți acești ani, le mulțumesc tuturor pentru respectul pe care mi l-au oferit și vreau să îi asigur că a fost o onoare pentru mine să le fiu coleg, partener de luptă și să împărțim înfrângerile și victoriile. Veți rămâne în inima mea pentru totdeauna. Vestiarul îmi va lipsi cel mai mult.

Nu în ultimul rând, vreau să-i mulțumesc soției mele, Adelina. A renunțat la visurile ei pentru a fi alături de mine, am crescut împreună printre străini și am depășit momente grele. Ea este cea care m-a susținut și înțeles în cele mai grele momente, mi-a oferit dragoste, liniște și familia la care am visat. Le mulțumesc fețelor mele, Anastasia și Natalia, care au avut grijă să nu fiu niciodată trist și să uit de orice supărare. Ele trei sunt mai presus de orice satisfacție profesională pe care am avut-o sau o voi avea în viață.

Am intrat în această lume tânăr, în liniște, visător și plin de ambiție și ies cu ceva fire albe, multe cicatrici și cu convingerea că inima mea e la locul ei chiar, dacă am pus-o de fiecare dată la dispoziția echipelor la care am jucat. Tată, sper că ești mândru de omul care am devenit. Este sfârșitul unei calatorii și începutul, pentru restul vieții mele!!!

Cristi Chivu a cucerit cu Ajax Amsterdam, în 2002, titlul în Olanda, Cupa și Supercupa Olandei, cu AS Roma a câștigat Cupa Italiei (2007), iar cu Internazionale Milano și-a trecut în palmares Liga Campionilor (2010), CM al cluburilor (2010), titlul în Italia (2008-2010), Cupa Italiei (2010 și 2011) și Supercupa Italiei (2008, 2010).