Cum a ajuns Europa să aspire la visurile lui Nicolae Ceauşescu

Multe dintre ideile lui Nicolae Ceauşescu în anii '80, sunt astăzi promovate cu ardoare la Bruxelles, scrie Adevarul. Independenţa energetică, eficienţă la folosirea materiilor prime, reindustrializare şi creşterea exporturilor, accentul pe consumarea de produse din soia, promovarea consumului de peşte şi lapte - toate acestea erau repetate obsesiv în timpul regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu.
Independenţa energetică faţă de Rusia era unul dintre idealurile lui Ceauşescu, iar acest lucru a ajuns tot mai mult în atenţia Uniunii Europene de câţiva ani. Aceasta a ajuns problemă geostrategică mai ales în ultimele luni, după ce Rusia a anexat Crimeea.
Visul nuclear. Ceauşescu a luat decizia virării spre independenţa energetică încă din 1969, când a cerut punerea bazei pentru un program nuclear naţional. Cu un an înainte, în 1968, Ceauşescu a fost singurul lider comunist care a condamnat invazia URSS din Cehoslovacia, ca urmare a „Primăverii de la Praga“. Ceauşescu a atras atunci admiraţia Occidentului şi mânia ruşilor, astfel că relaţiile cu URSS au început să se răcească rapid. Din acest motiv, el a ales să folosească tehnologie canadiană în reactoarele nucleare, nu sovietică. Liderii comunişti au realizat atunci un circuit economic integrat: uraniul se extrăgea în România, după ce, anterior, URSS a preluat cantităţi imense din ţara noastră, prin SovRom Cuarţit, ceea ce a declanşat sentimente de frustrare printre comuniştii români la adresa „fraţilor“ ruşi; apoi se prelucra la Feldioara, iar la Piteşti se realiza combustibilul nuclear pentru centrala de la Cernavodă.
„Nicio masă fără peşte“. Dacă în perioada comunistă era o adevărată manie legată de consumul de peşte, aceasta începe să revină, după ce oamenii au început să îşi dea seama cu adevărat de beneficiile sale nutriţionale. Consumul de peşte a scăzut în România de la 8 kilograme pe cap de locuitor în 1989 la doar 2 kilograme în 1992, situându-se acum la 4,5 kilograme pe cap de locuitor. Spre comparaţie, în Uniunea Europeană, consumul mediu este de cinci ori mai mare, situându-se la 22 de kilograme pe cap de loucitor.
„Nicio zi din cele şapte fără lapte“. Dar nu numai consumul de peşte era stimulat înainte de 1989, de un tratament similar beneficiind laptele, care era promovat prin dictonul „nicio zi din cele şapte fără lapte“. De altfel, comuniştii au fost vizionari şi cu un alt produs, datorită versatilităţii sale: soia. Deşi urât de români, produsul a ajuns foarte promovat în ultimii ani, ajungându-se să se realizeze de la lapte din soia până la salam de soia sau tot felul de produse de post. De altfel, Ceauşescu promova aceste produse cu valoare nutriţională mare deoarece mare parte din producţiile agricole erau exportate, Ceauşescu luând această decizie pentru a plăti datoria externă a ţării.
Agricultura intensivă era un alt proiect drag comuniştilor. De la mult-hulitele cooperative agricole de producţie (CAP), România a trecut fix invers, în era fărâmiţării extreme, după momentul în care proprietăţile s-au retrocedat. Numai că, atunci când fiecare lucrează câte un petic de pământ, acest lucru este ineficient. Abia recent statul şi antreprenorii au înţeles că este necesară cultivarea pe suprafeţe mari, măsură intens promovată la Bruxelles.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)