ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Creierul copilului este o "masă moale" pe care, până la vârsta de 7 ani,  un adult o poate "frământa" cam cum dorește. Acest lucru a fost recunoscut nu numai de oamenii de știință, psihologi, neuropsihologi dar și de oamenii spirituali. Perioada aceasta este și cea mai „fertilă” creării de conflicte psihologice.

Conflictele care apar la nivelul psihicului se numesc conflicte psihologice. Cele mai multe încep încă din copilarie, când se formează procesele psihice senzoriale cum ar fi percepția și senzația, cele cognitive, cum ar fi memoria, atenția, limbajul și gândirea, precum și si cele afective, ca afectivitatea, motivația și voința. Partea rea este că, odată formate, ele influențează și controlează activitatea mentală și comportamentul persoanei, aceasta fiind mai mult sau mai puțin conștientă de acest proces.

De obicei, conflictele psihologice se formează între conștient și inconștient, sau între eul-copil și eul-părinte.
De regulă, conflictele psihologice se creează atunci când copiii observă vorbe, atitudini și comportamente contradictorii la părinții lor. De exemplu, părinții pot crea imaginea că sunt niște părinți credincioși, frecventând biserica duminica, și atârnând icoane în casă, dar pot fi nedrepți și chiar isterici în ceea ce privește atitudinea față de copiii lor. Sau dacă un părinte sfătuiește în mod insistent pe copil să citească, însă copilul nu îl vede niciodată pe părinte că citește, mesajul părintelui nu va avea rezultatul dorit.

Cum se creează conflictele psihologice?

Neatenția părinților poate fi câteodată criminală pentru psihicul copilului. Este vorba mai ales de ceea ce îi spune părintele atunci când el are altceva de făcut iar el vrea sa îi arate sau sa îi spună ceva foarte important pentru el, iar acesta îi răspunde ceva de genul "lasă-mă în pace", "du-te și te joacă" sau alte propoziții din această categorie pe un ton răstit.

Psihologii spun că micuțul are nevoie să își iubească părinții, iar dacă aceștia adoptă un comportament de respingere în mod frecvent, fără să își dea seama, copilul va avea tendința "să apere" imaginea părintțlor din mintea lui și va apela la ceea ce se cheamă în psihologie "negare". Va nega acest comportament incompatibil cu sentimentele lui pentru părinte, pentru că niciun copil de șase, șapte sau opt ani nu poate face față unui sentiment permanent de mânie față de mama de care are o nevoie disperată și unui sentiment la fel de intens de dispreț față de propria slăbiciune.