ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ca și în România, televiziunea rămâne cel mai important mijloc de informare în masă al Republicii Moldova. Conform unei analize realizate de Timpul.md, cele mai multe posturi de televiziune din Basarabia sunt rusești sau retransmit canale rusești.
Din cele 17 posturi TV monitorizate, 12 sunt retransmise din Rusia, 2 – din România și doar trei sunt sută la sută autohtone. Iar cel mai popular în rândurile cetățenilor RM este cel care retransmite postul rusesc Pervîi Kanal, finanțat de Guvernul Federaţiei Ruse. Potrivit Asociaţiei pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe „Apollo”, postul respectiv are o acoperire de peste 96% din teritoriul ţării, Timpul.md

În același timp, există doar trei posturi 100% autohtone și doar două stații din România.

Mai mult, până și posturile internaționale de știri, precum EuroNews, BBC, TV5 sau Ajara TV emit, în mare parte, în limb rusă, se arată în același articol.

Președintele României, Traian Băsescu, a declarat zilele trecute, la București și la Vilnius că revenirea Moldovei la țară va fi obiectivul politicii externe românești.

Citiți și Crin Antonescu susține și el unirea cu Moldova: Este o aspirație națională

Citiți și Sute de basarabeni au mărșăluit la Chișinău cerând unirea cu România. Dorin Chirtoacă: Reîntregirea este obiectivul secolului XXI