Ar fi greșit să ne imaginăm că doar V. Ponta, L. Kövesi - dacă se va dovedi că este așa, așteptăm! - și ceilalți „doctori” de cumetrie academică din politica și administrația noastră, copiază. Nu... Cu toții copiem! Dar trebuie să deslușim când să și când să nu facem acest lucru.

Gândurile, ideile, cuvintele noastre sunt extrase în mare măsură din experiențele, lecturile și pildele pe care le vedem și le auzim în lume. De altfel, dacă ne uităm la etimologia cuvântului, „copia” în latină înseamnă „belșug”. În acest sens, prin copiere, prin înmulțire, ne îmbelșugăm. Mare parte din viața noastră materială și spirituală are ca fundament copierea; se îmbogățește și se primenește prin copierea gândurilor, cuvintelor și faptelor celor din trecut și din prezent. Până la un punct, copierea este necesară și benefică.

Automatismele, de pildă... Pruncul învață, prin copiere, de la tată și de la mamă, să mănânce, să vorbească, să umble, cum să se poarte. Nu se poate reinventa roata cu fiecare răsărit de soare... În câmpul științific însă a reproduce o frază sau o idee de-a altcuiva, fără a indica sursa se numește plagiat, delict taxat cu promptitudine și pe bună dreptate atunci când este detectat. Nu de alta, dar plagiatorul vrea să tragă foloase din munca altuia... Vrea să fie original... Să dobândească un meșteșug prin vicleșug... N-am înțeles niciodată de ce politicianul sau administratorul român cu pricina și-a dorit cu atâta zel titlul de „doctor”.

Când avea deja și putere, și faimă, și bani... Și, dacă banii n-au miros, disertațiile au, pot răspândi mirosuri grele oricând. Să fi fost atât de sfidător încât să-și imagineze că românul va crede în autenticitatea și originalitatea cercetării lui?! Nu numai ca n-a crezut, dar mulți, cum aud în jurul meu, se și îndoiesc că politicianul sau administratorul și-ar fi scris singur lucrarea... Pe de altă parte, dacă tot am pomenit de originalitate, să nu ne îmbătăm cu apă rece. În esență, aceasta arareori există în artă, în știință, chiar și în viața de zi cu zi.

Mulți „hoți neprinși” mărșăluiesc cu tezele și operele lor ca „negustori cinstiți” prin toată lumea asta largă. Arborele culturii și al civilizației lumii este deja atât de vast și de ornamentat, încât adăugarea unei luminițe nu schimbă prea mult lucrurile. Se schimbă, poate, doar atunci când cenzorul le stinge intenționat pe acelea care ar merita cu prisosință să strălucească. Căci se practică și așa ceva. Din ce în ce mai des... Dacă acceptăm că faptul de a copia nu este esențialmente un lucru rău, ba chiar necesar în multe cazuri, întrebarea care se pune e: „Pe cine copiem?” Dintr-o mărturie aflu că într-un cătun transilvan, pe la începutul deceniului ’60 al veacului trecut, „nebunul satului” încălcă tabuurile impuse de comuniști, organizând „steuașii” și „țurcașii” să colinde casele de Crăciun.

După ani și ani în care satul stătuse mut și amorțit în sfânta zi prin lege, un om îndrăzni să spargă opreliștile vremurilor, resuscitând tradițiile la Crăciun. Luat apoi la rost de comuniști, omul nostru le-a răspuns curajos că nu mai acceptă ca orânduirea să-și vâre coada în Crăciunul oamenilor, și că preferă să-și copieze strămoșii decât să mai fie părtaș la „muțenia” indusă de ei. În cele din urmă politrucii nu i-au făcut nimic „nebunului”. „Muțenia” comandată de ei n-a mai prins la nimeni și n-au vrut să riște o răzmeriță locală... De-atunci, în acel cătun oamenii și-au reluat obiceiurile și tradițiile nestingheriți. Iată un exemplu reușit de copiere. O copiere firească, legitimă, care, în acest caz, a înlocuit „muțenia” comunistă cu sărbătoarea tradițională... Dar, de la a copia un strămoș și până la a copia un „oarecare” - de obicei din mediul virtual, distant, aproape impersonal - cum se întâmplă azi, e cale lungă...

Cu primul ai totul de împărțit, cu cel de-al doilea, nimic, că e atât de departe și de vremelnic. Bunăoară - cum mi se întreba o mamă -, ce s-o fi petrecut cu tânărul zilelor noastre de nu mai seamănă deloc nici cu părinții, nici cu bunicii lui?! (Nu zic să fie „la fel”, dar să nu mai semene „defel” cu ei, parcă frizează cealaltă extremă.) De se îmbracă, vorbește și cântă mai mult „străinește” decât românește?! S-o fi „integrat” în lumea mare; dar cu prețul „dezintegrării” din lumea mică, cea de lângă el... S-o fi „pistrițit”, zic, parafrazându-l pe Dinu Săraru... Că dacă-l pui lângă un adolescent de pe te miri unde, afară de faptul că zice „fra” în loc de „bro”, arată și se manifestă cam la fel... Și-al nostru l-a copiat pe celălalt, nu invers, arătând o slugărnicie spirituală deloc de invidiat. Apoi, de ce s-o fi „turcit”, ca Mihnea, de îi pute istoria, credința, identitatea și obiceiul nostru?! N-ar fi mai bine, oare, ca, după ce va fi scormonit prin toate aceste „moș”-teniri, să se facă într-atât de original, încât tocmai tânărul celălalt să-l copieze?! Eu cred că da. Iar soluțiile, deja sugerate mai sus, îi sunt la îndemână...



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.