DIVORŢEAZĂ fostul Rege Juan Carlos?

Dupa peste 50 de ani de mariaj, din care nu au lipsit infidelitățile,fostul rege al Spanei, Juan Carlos și regina Sofia, sunt în pragul divorțului. Televiziunea italiană RAI 1 acordă un spaţiu amplu acestui subiect, după ce presa iberică a speculat că deja fostul cuplu regal nu mai locuiește împreună.
Surse regale au confirmat ca iminent anunțul privind divorțul fostului Suveran al Spaniei de Sofia, după un mariaj de 52 de ani, scrie Il Giornale. În plus, Juan Carlos intenţiona să se retragă într-un loc liniştit. Alături de amanta sa, al cărui nume a fost trecut deocamdată sub tăcere. Numele vehiculate în acest sens fiind numai supoziţii deocamdată.
Zvonurile despre divorţul lui Juan Carlos circulă de multă vreme, dar au căpătat amploare în ultimul timp, mai ales de la abdicarea sa, în favoarea fiului său Felipe, în luna iunie. Potrivit "El Universal", cuplul are o viaţă separată de mai mulţi ani, apărând împreună numai la unele evenimente oficiale. Cuplul regal nu a mai fost văzut împreună de la abdicarea lui Juan Carlos şi, potrivit presei spaniole, „abia mai vorbesc unul cu altul”.
Vacanţa de vară şi-au petrecut-o separat: Regina Sofia a fost văzută la palatul din Mallorca, cu copiii şi nepoţii, în mai multe rânduri, iar Juan Carlos a călătorit în Columbia şi a fost în Granada.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)