ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) solicită Tribunalului București arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului vicepreședinte al Ligii Transportatorilor din România, Ioana Călin, acuzată de trei infracțiuni de trafic de influență și două de spălare a banilor, potrivit Agerpres .

Conform unui comunicat al DNA, procurorii au propus instanței înlocuirea controlului judiciar aplicat inculpatei cu măsura arestării preventive.

În referatul procurorilor se arată că există date și probe că, în 2008, Ioana Călin, la acel moment vicepreședinte al Ligii, a cerut și a primit de la doi denunțători suma de un milion lei, aproximativ 225.000 euro, cu promisiunea că, prin relațiile pe care le are la Ministerul Turismului, le va facilita obținerea în concesiune, pe o perioadă de 49 ani, a unor hoteluri situate pe litoralul românesc și pe Valea Prahovei.

"Cu banii obținuți din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora, inculpata a cumpărat în anii 2011 și 2013, pe numele părinților săi, 2 imobile situate în jud.țul Sibiu. Raportat la reținerea în sarcina inculpatei a celor două infracțiuni, față de aceasta s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, începând cu 13 februarie 2014, incluzând și interdicția de a părăsi țara. În 12 martie, un alt denunțător a sesizat faptul că, în contextul unei întâlniri pe care a avut-o cu inculpata Călin în aceeași zi, aceasta din urmă i-a promis că, în baza relațiilor pe care le are, firma acestuia va câștiga o licitație privind o lucrare de extindere a rețelei de canalizare și colectare în orașele Azuga, Bușteni și Sinaia, din jud. Prahova, al cărei beneficiar este Hidro-Prahova SA", susțin procurorii.

DNA spune că inculpata a cerut pentru acest serviciu denunţătorului un procent de 2% din suma de peste 55,2 milioane lei (valoarea lucrării), reprezentând aproximativ 1.110.000 lei, din care, în câteva zile, trebuia să-i achite un avans în valoare de 15.000 euro, în următoarea modalitate: 7.500 euro în numerar şi 7.500 euro prin transfer bancar în ziua achitării celor în numerar.

Pe 21 martie, la insistențele inculpatei, pentru primirea unui avans din suma totală pretinsă anterior, denunțătorul s-a întâlnit cu aceasta într-un restaurant din județul Brașov.

"De aici, cei doi s-au deplasat la un birou notarial din județul Brașov unde, în contextul întocmirii unui act fictiv de împrumut, inculpata Călin a primit de la denunțător suma de 7.500 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante", se spune în comunicat.

La instrumentarea cauzei, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI.