ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În Europa Occidentală, drepturile omului la liberă exprimare încep, încet dar sigur, să fie încălcate. Au început deja să aibă loc proteste prin care cetățenii își cer aceste drepturi înapoi. Paradoxal este faptul că aceste principii au ajuns să fie încălcate pentru a respecta aceeași cauză.

De exemplu, cei care critică homosexualitatea și căsătoriile „gay” sunt pedepsiți cu închisoarea. Acest lucru se întâmplă cel puțin săptămânal în Franța, Anglia și nu numai. În Scoția, un predicator care,recent, a numărat printre păcatele grave, homosexualitatea, a fost arestat. Mulți oameni au ajuns să se întrebe de ce homosexualii au dreptul la liberă exprimare, iar cei care vor să păstreze integritatea morală a copiilor lor, nu îl mai au.
În cadrul ilegalizării discursului anti-homosexual, marile puteri europene au hotărât că nici discursul anti-avort nu ar avea de ce să rămână, în continuare, legal.

În Franța, Consiliul Egalității, o instituție tipic-franceză, a propus modificarea legii avortului, care oricum nu îl interzicea, printr-o notă conform căreia „ avortul nu trebuie să fie considerat ca o problemă, ci ca o soluţie”. Așadar, această primă modificare va avea loc la un nivel pur principial, noua lege afirmând că avortul este permis femeilor „ care nu doresc să ducă la bun sfârșit sarcina”, nu numai „în situații de dificultate”.

Pe de altă parte, Ministrul Drepturilor Femeilor, Najat Vallaud-Belkacem, a declarat că în Franța, avorturile sunt prea puține, având în vedere faptul că, din cauza imigrației, populația a crescut cu 1,7 milioane comparativ cu 2006. Deasemenea, ministrul afirmă că este prea mic procentul de 35%, reprezentând femeile franceze care au făcut avort, anul trecut și dezechilibrat raportul de 222.000 de copii care au fost uciși prin acest procedeu, comparativ cu cele 810.000 nașteri.

În același timp, Spania oferă exemplul unei țări care se pregătește să introducă o oarecare limitare a avorturilor. Tot un ministru francez, cel al Sănătății, Marisol Touraine, fiica sociologului Alain Touraine, a cerut mobilizarea împotriva proiectului spaniol. Massimo Introvigne, cel care a abordat acest subiect într-un articol publicat pe www.lanuovabq.it, specifică faptul că „într-o vreme, mobilizarea unei țări contra unui proiect de lege al altei țări era motiv de încetare a relațiilor diplomatice.

Francezii au introdus și un al doilea amendament la legea avortului, care interzicea deja orice formă fizică de împiedicare a avortului. Legea vrea să interzică, acum și primirea de informații despre avort, mai exact informații pro-avort, cele anti-avort rămânând, în continuare, nu doar legale, ci chiar „salutate”. Intenția legislației este de a interzice, în spitale, să se vorbească femeilor de o șansă la viață, să interzică accesul voluntarilor centrelor de ajutor pro-viață și să se interzică, în exteriorul sau în preajma spitalelor să se desfășoare proteste sau să se ofere informații care nu sprijină, moral, acțiunea de a comite o crimă împotriva copiilor nenăscuți. Ministrul Vallaud-Belkano a specificat că acești activiști trebuie să fie arestați.

Deasemenea, guvernul francez și-a exprimat benevolența față de motoarele de căutare și site-urile favorabile propagandei pro-avort, în detrimentul celor pro-viață, ale căror administratori riscă, acum, doi ani de închisoare, aceasta fiind pedeapsa prevăzută pentru cei care încearcă să împiedice, „psihologic”, avortul.
Următorul pas, deja anunțat, al organizațiilor ce sprijină avortul în Franța, va fi interzicerea obiecției pe motiv de conștiință, a medicilor.

Pe 19 ianuarie, patruzeci de mii de persoane au ieșit în stradă, pentru a protesta pentru viață, în Paris, manifestându-și, în primul rând, nemulțumirea față de această lege, pe care se străduiesc să o blocheze. Chiar și Papa Francisc și-a exprimat susținerea sa spirituală față de această cauză.