ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Premierul Victor Ponta a declarat că intenţionează, în cazul în care PNL se retrage de la guvernare, să numească pe posturile astfel vacantate miniştri interimari dintre actualii membri ai Cabinetului şi să aştepte cele 45 de zile pentru ca liberalii să revină, eventual, în Guvern.

"Voi numi, conform Constituţiei, miniştri interimari dintre actualii membri ai Guvernului şi voi aştepta limita maximă de 45 zile pentru ca liberalii să revină în Guvern cu toţi miniştrii şi toate funcţiile pe care le au", a spus Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că liberalii îi stau la dispoziţie până luni premierului Victor Ponta cu propunerile pe care le-au făcut pentru Guvern, el acuzându-l pe Ponta că a inventat pretexte pentru a nu-l accepta pe Klaus Iohannis vicepremier.

El a precizat că, luni seara sau marţi, va exista fie Guvern USL, fie un guvern USD, "lipsit de orice legitimitate" şi căruia "liberalii îi vor cere demisia imediată".