"Dragă Lucian, să știi că scrisoarea ta m-a găsit bine, lucrând de zor la un proiect care mă solicită mult. Abia acum apuc să-ți scriu, aș fi făcut-o mai devreme, dacă aș fi avut timp. Îți scriu fiindcă pe holul din turnul din Pache și încăperile de lângă mi-am irosit cei mai frumoși ani din tinerețe. Vrei sau nu, sunt martora unei hălci de istorie în care am împărțit împreună un soi de delir catartic care ne-a intrat în ființe în mod samavolnic. Dar ce legătură au telespectatorii cu nostalgia suvenirurilor noastre nostalgicoide, aproape patologice? Ce treabă au ei cu plânsul nostru după “vremurile alea”? Ce treabă au ei cu demonul nostru care ne unește în chip aproape mistic, chiar dacă nu ne mai avem unii pe alții? Nu ți se pare că reprezentăm prea puțin din populația României și că nimic nu ne dă dreptul să proiectăm un vis de tinerețe contorsionat și contradictoriu, asupra unei nații? Că ar trebui să ne despărțim de subiectivism măcar într-un puseu și, dacă am fost vreodată sau suntem jurnaliști și oameni educați, să privim lucrurile băbește, mai naționalist, mai cu înțelepciune, mai fără părtinire, mai altruist, așa? Dacă tot n-am emigrat?…

Ascultă-mă. Fiecare mamut corporatist sau conspiraționist ajunge să facă lucruri bune, grație slujbașilor onești, entuziaști și tineri. N-aș putea să uit vreodată familia aia de amărâți care a primit un apartament, la “Dăruiești și câștigi”. Montam și plângeam. Cetățeanul tău cu barbă a intrat în grupul de montaj să vadă spotul și a ieșit repede, să nu-l apuce și pe el. N-aș putea să-i uit vreodată pe Moș Cordân din Voivodina și vecinii lui din Timoc, pe care i-am adus de 1 decembrie în studioul de la București. Nu mai văzuseră niciodată România, nimeni nu vorbea de drama lor. N-aș putea să uit vreodată cum am “salvat” SMURD-ul. Pentru că niște reporteri, redactori și piariști neprihăniți au dat totul din ei, fiindcă așa au simțit. (Ne-ai felicitat și tu, mai știi? Deși eram la trusturi concurente…) N-aș putea să uit vreodată cum am strâns plata pentru operația de cancer a unei jurnaliste, fiindcă niște vedete de toate rangurile au venit la filmare din umanitate. Să vezi cât m-am chinuit să bag campania pe post, că era weekend și se făcuseră de vineri calupurile de publicitate!

Mai contează stația pe care s-au difuzat toate astea? Spune tu. Ăsta e “spectacolul iubirii”, în opinia mea.

…Să-l vezi pe Stelea cum dădea autografe, agresat de puhoiul de vizitatori, în standul de turism de la Madrid, ce docil, ce ascultător, ce firesc venise să facă ceva pentru țara lui. Și nu cerea nimic în schimb. Să vezi cum l-am sunat pe Frunzăverde, ministrul apărării, să-i cer un elicopter ca să filmez un spot, pentru România. Și cum mi l-a dat în no time, fără să ceară nimic în schimb! Cădea lumina peste patrie, îmi trebuia la ora 16… Să vezi echipa de creație de la D’Arcy cum lucra pentru campania României, ca și cum ar fost viața lor la mijloc… (D’Arcy, acest PROTV al publicității…) Asta nu-i nimic! Să vezi, la un congres al Băncii Mondiale, cum niște tineri remarcabili, specialiști, își storceau mințile să facă bine în țările astea corupte și “înapoiate”, ca a noastră. Puțeau de profesionalism și de libertate interioară. M-am simțit ca o furnică, am devenit înțeleaptă, brusc. Cred că atunci am învățat să nu mai judec, cu patos, nimic.

Nu poți să mă acuzi de ipocrizie, doar fiindcă ești ateu. De ce te lași orbit de propria condiție? Dacă tu nu poți încă să ai privilegiul ăsta de a te detașa, fiindcă te afli într-un contract de subzistență, lasă-mă pe mine. Respectă-mi libertatea de a spune niște lucruri pe care tu nu le poți spune. Eu îmi asum cu mare drag, sunt dispusă să primesc toate pietrele din lume. Fiindcă știu cât de vrednici sunt cei care dau cu piatra, fiindcă știu că pot să contribui, cu puțin, la bine și fiindcă nu mai vreau niciun job la stăpânire, de-acum. Nu-mi mai trebuie, gândescliber, în sfârșit! Respectă-mi credința, așa cum eu respect condiția ta. Pune-te în papucii cohortelor de români. Ăștia au frică de Dumnezeu, să știi. Ce i-a ținut în comunismul pe care-l desfizi, a fost tocmai credința asta, în care PROTV a intrat cu bocancii lui capitaliști și strălucitori. Dacă PROTV-ului i-ar fi păsat de oameni, așa cum zici, nu ar fi vorbit de lăcomia preoților, fiindcă preoții ăia lacomi sunt o minoritate, oamenii sunt obștea. Așa a deznaționalizat România. Așa i-a dat la temelii. Umblă o poveste adevărată despre Lazarov, care-și învăța echipa să nu dea în lucrul cel mai de preț al națiunii: credința. Era evreu. Un evreu remarcabil! Ce e mai tragic este că Antena 1 a ajuns, prin oglindire, să comită aceleași erori. Citește cu atenție ce-am scris, rogu-te, înainte să scoți din context.

Și gândește-te la copiii tăi, când râzi de mine fiindcă “oamenii își înșală soții și soțiile că i-a învățat o doamnă la TV”. Ai o statură culturală din care n-ar trebui să lipsească John Fiske, de pildă sau James Potter sau Chomsky. Nu eu susțin năzbâtia asta. E rezultatul unor zeci de ani de research și analiză lucidă a pieții de TV. Deci “lol” back. Dacă am fi la o cafea, ți-aș spune “bă, nene, ai grijă cum îți crești copiii, că e nenorocire”. Dar sunt nevoită să-ți spun aici, iartă-mă.

În ce privește neatârnarea politică a PRO-ului, nu vreau să vorbesc despre asta, cred că am spus ce am avut de spus.  Însă nu poți discuta în termeni de reclamații la CNA conduita unei televiziuni. Adică, brusc, CNA-ul e autoritatea supremă? Aceeași pe care voi, pundiții, o considerați un instrument al puterii, un parazit al guvernului, o fandacsie a politrucilor? Nu se poate să judecăm cu jumătăți de măsură. Este inuman să bagatelizezi profesionalismul unor oameni din Intact, doar fiindcă trustul ăsta are nenorocul să fie fondat de un om politic, urmărit penal. În toate redacțiile există conformism politic (nota bene: nu are legătura cu politica, neapărat!), în sensul acceptat de Bourdieu sau Serge Halimi (oameni de stânga și atei, pe deasupra!). Știind toate lucrurile astea și știind ce înseamnă semiotica media, cum am putea să trecem pe lângă adevăr ca pe lângă un cerșetor împuțit și necredibil? Știi ce zic, că ai trecut prin asta….

Eu m-am legat și de unii, și de alții, să știi. Mi-e foarte greu să fiu partinică, chiar dacă mă provoci. Probabil că aș putea să vorbesc despre foști colegi de-ai noștri din ambele trusturi (comuni, nu-i așa?) cu o admirație și îngăduință dezarmantă, deși tu cine știe ce chipuri de dragoni vezi când auzi numele lor. (Păi cum să nu vorbesc așa, dacă am stat cu ei la masă, am vorbit și am râs și am plâns, împreună?) Sunt alături de toți oamenii din PROTV care pescuiesc, acum, în ape tulburi. Unii au copii, unii dau clasă la televiziune, la finanțe, la conținut. Dar sunt alături și de mulți oamenii din Intact, care gândesc cu mintea lor și își fac meseria impecabil. Mai am o compasiune nemărginită față de managerii care se simt legitimați și puternici de venirea Monei Segall.  Și am observat că “varanul securist” a devenit deodată “domn”, în opinia consumatorului; nu ți se pare demnă de dezbătut, schimbarea asta de paradigmă?"

Am petrecut peste 20 de ani în media și mi-a dat Dumnezeu ocazia să ajung la niște concluzii mai repede decât tine. Nu văd nimic nelalocul lui să analizez chestiuni de principiu. Nu trădez pe nimeni, nu mușc nicio mână care m-a hrănit. Pentru că, dă-mi voie să te contrazic, “valoarea mea de piață” nu a fost dată de cei doi ani și ceva de PROTV și încă vreo jumătate de MediaPro, ci de ceea ce sunt. Așa cum pe tine te legitimează mintea ta ageră și simpatia unui public care te-a iubit odată. În ce mă privește, nu eu trebuie să-i mulțumesc PRO-ului, ci el mie, fiindcă i-am adus sau i-am înlesnit contracte grase, de care nici tu, probabil, și nici cetățeanul tău bărbos, nu știți  Când își va exprima nemulțumirea pentru contribuția mea, atunci îmi voi face mea culpa.