ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Dacia continuă să fie o poveste de succes în Rusia: modelele Duster, Logan şi Sandero s-au situat, în aprilie, în topul celor mai bine vândute 25 de maşini în Rusia, conform datelor publicate marţi de Association of European Businesses (AEB), scrie Agerpres. Astfel, în aprilie, pe primul loc în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia s-a situat modelul Lada Granta (cu 13.077 unităţi), fabricat de AvtoVAZ. Pe locul patru, cu 7.606 unităţi, a fost modelul Duster, în timp ce locurile 11 şi 12 au fost ocupate de modelele Logan şi Sandero, cu 3.796 vehicule fiecare. Duster, Logan şi Sandero sunt fabricate de Renault.

De asemenea, în perioada ianuarie-aprilie 2013, pe primul loc în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia s-a situat modelul Lada Granta (cu 45.570 unităţi), fabricat de AvtoVAZ. Pe locul patru, cu 28.153 unităţi, a fost modelul Duster, în timp ce locurile 11 şi 12 au fost ocupate de modelele Logan şi Sandero, cu 14.342 vehicule şi, respectiv, 13.777 unităţi.

Potrivit unui acord convenit anul trecut, alianţa Renault-Nissan va prelua controlul producătorului auto rus AvtoVAZ în 2014.

Reamintim că modelul Duster a avut o creștere de 77% în Rusia, în 2013, față de anul precedent, iar, cu cele 83.702 de vehicule vândute, s-a clasat pe locul al patrulea în ierarhia autoturismelor comercializate în această țară.

De asemenea, vânzările Dacia în afara României au totalizat 404.000 unităţi, iar pe piaţa europeană, în regres cu 1,7%, livrările mărcii au urcat cu 25,9%. Astfel, peste 290.000 de unităţi Dacia au fost înmatriculate anul trecut pe pieţele europene, echivalentul unei cote de piaţă de 2,1%. De la lansarea mărcii pe piaţa europeană, în vara anului 2005, aproape 1,5 milioane de clienţi au ales marca Dacia.

Nu în ultimul rând, în primele două luni din 2014, vânzările Dacia în Europa au avansat cu 36,5% în primele două luni din acest an, la 54.900 unităţi, marca entry a grupului Renault înregstrând astfel cea mai puternică creştere de pe piaţă. Cota de piaţă a Dacia în UE a ajuns la 3,1%, faţă de 2,5% la începutul anului trecut. Marca Renault a înregistrat o creştere de 4%, astfel că vânzările grupului francez, al treilea producător auto european, au avansat în februarie cu 11,7%, la 86.500 unităţi.