Dâmbovița: Oameni izolați din cauza ploilor

În comuna dâmboviţeană Vârfuri, cincizeci de familii au rămas izolate în urma ploilor din ultima săptămână, drumurile de acces transformându-se în şanţuri adânci de câţiva metri, fântânile nu mai pot fi folosite, iar stâlpii de electricitate au început să se prăbuşească, conform Digi24.
Ploile din ultimele zile au distrus drumurile din cătunul Giubilani, în unele locuri, craterele având o adâncime de peste metru. Aceeași situație este și în satul vecin, Cârlănești, unde mașinile localnicilor au rămas blocate în curți, iar pe drum nici măcar căruțele nu mai pot merge.
„Comuna este foarte îmbătrânită, oamenii nu pot să iasă de acolo. Am avut situații cu morți care au fost legați, legat coșciugul și transportat la drum. Sunt copii care merg la scoală și incearcă fel si fel de improvizații, prin grădinile si curțile oamenilor”, afirmă Ion Chirănoiu, viceprimarul comunei Vârfuri.
Localnicii spun că primarul comunei nu a mai trecut pe acolo de la alegerile locale de acum doi ani. Primăria deține utilaje cu care ar putea repara drumul, însa primarul este singurul care le conduce și nu dă voie nimănui sa le folosească, spune viceprimarul.
În cele două cătune trăiesc peste cincizeci de familii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)