Dan de la Vatican revine: Am otevizat România mai repede decât mi-am imaginat!

Într-un interviu acordat în exclusivitate site-ului Paginademedia.ro, Dan Diaconescu marturisește că își va face din nou apariția in televiziune prin intermediul unei emisiuni ce va fi difuzată de România TV.
Dan Diaconescu descrie natura colaborării pentru Paginademedia.ro. “Nu este vorba de o emisiune la România TV. Este un canal preluat de alt canal: OTV, înregistrat în Italia, este preluat de România TV, între orele 23.00 şi 6.00, de luni până duminică. Dar relaţia este şi inversă. România TV difuzează şapte ore de emisie cu mine în România, iar eu preiau şapte ore de la ei şi le difuzez în Italia. În dreapta sus, pe ecran, va fi sigla România TV, iar în stânga va apărea sigla OTV".
Colaborarea dintre Dan Diaconescu si postul de televiziune a fost posibilă deoarece acesta consideră că Romania Tv se apropie cel mai mult de modelul OTV: “Pe studii s-a arătat că România TV a luat cel mai mult din publicul OTV. Dintre posturile de ştiri, România TV se apropie cel mai mult de modelul OTV. Dacă ne uităm şi la celelalte posturi, în general, multe s-au luat după OTV. Ţii minte când spuneam că voi oteviza televiziunile din România? Cred că am otevizat România mai repede decât mi-am imaginat“, mai precizeaza Dan Diaconescu pentru Paginademedia.ro.
Emisiunea va fi difuzată de luni până duminică, între orele 23:00 şi 6:00 si va aborda subiecte diverse, dar în primul rând politice şi de actualitate precum cazurile Mircea Băsescu – Bercea Mondialul şi Dan Voiculescu. Dan Diaconescu insistă asupra faptului că nu vor exista resticţii politice: “De exemplu, acum este cazul cu înregistrările dintre Ponta şi Băsescu, pe care România TV nu le-a dat. Eu le-aş fi dat la mine dacă aveam emisiunea. Publicul va avea multe surprize. Invitaţii vor vorbi ce vor vrea în emisiune, indiferent că sunt lucruri împotriva lui Traian Băsescu sau împotriva lui Victor Ponta. Va fi foarte liberă“, a explicat Diaconescu pentru Paginademedia.ro.
Emisiunea va începe în această seară iar primul invitat este Florin Călinescu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)