OK, ne bucurăm că a scăpat statuia lui Mircea Vulcanescu de dărâmare... De parcă mai poate vindeca cineva jignirea şi lacrimile şi durerea fiicei dânsului, trecută deja prin mult mai multă durere decât poate suporta o biată inimă de om obişnuit....

Vreau să ştiu şi eu pe astea cine le plăteste? Cine mai plăteşte durerea unei doamne de peste 80 de ani care a suferit pentru neamul ăsta, într-o singură viaţă de om, mai mult decât îşi poate cineva imagina? Cine îi mai lua ei înapoi acum lacrimile, dezamăgirea, durerea din clipele când vestea asta cu dărâmarea statuii i-au otrăvit şi bătrâneţea... De parcă o întreagă viaţă înecată în durere nu i-ar fi fost de ajuns!! ca şi cum un potop de lacrimi şi o întreagă viaţă jertfită pe altarul neamului nu ar fi fost de ajuns. Vreau să ştiu şi eu cine mai poate lua acum înapoi otrava revărsată din nou într-o inimă aşa de mare şi de bună şi cine mai poate scoate cuiele în care i-a fost din nou bătută demnitatea? Acum, când are peste 80 de ani şi aripile demult strivite de prea multă durere? Cine îi mai aduce acum zâmbetul înapoi pe buze doamnei Măriuca Vulcanescu? OK, statuia rămâne... Dar cu ruşinea cum rămâne, domnilor?

Chiar n-a fost suficient că au fost răstigniţi odată? N-a fost suficient că au fost acuzaţi pe nedrept, torturaţi pe nedrept, schingiuţi pe nedrept, că li s-a Furat peste noapte tot ce aveau - casă, familie, poziţie socială câştigată cu trudă de ani de zile, nu cu copy paste şi şpagă cum se face acum??? n-a fost suficient că au platit scump - cu sângele lor şi cu lacrimile lor, ale mamelor, soţiilor, fiicelor lor - preamulta lor iubire de ţară? Credinţa lor în Dumnezeu - nenegociabilă? Sufletul neamului - pe care au refuzat să îl vândă şi să îl lase vândut? N-a fost suficientă ruşinea de a se vedea, peste noapte, din personalităţi de marcă niste strigoi îmbrăcaţi în zeghe, raşi în cap, plini de răni, loviţi, bătuţi, înjuraţi, scuipaţi, aruncaţi în temniţi de unde dacă au mai ieşit vii (asta daca nu şi-au jertfit viaţa pentru vreunul mai tânăr, aşa cum a făcut-o eroul a cărui statuie vor să ne-o dărâme!) au fost aruncaţi la marginea societăţii? N-a fost suficientă ruşinea lor şi a familiilor lor? Mai trebuie să îi lovim şi acum?
OK, ne bucurăm acum că a scăpat statuia. Dar întreb şi eu, ca Moş Ion Roată cândva... Dar cu ruşinea cum rămâne, domnilor?

Ne bucurăm că Părintele Justin mai are titlul de Cetăţean de Onoare, apărat cu îndrăzneală de un român adevărat. Dar cu ruşinea de a fi fost calomniat şi de a i se fi contestat titlul cum rămâne?

Ne întristăm că la Valeriu nu am avut destui români curajoşi care să îl apere până la capăt. Că degeaba s-a ieşit în stradă, că degeaba s-au dus acolo români frumoşi care să-l apere, că degeaba s-au strâns mii de semnături... În zadar au fost toate, o mână de oameni au făcut pe ei de frică şi l-au vândut. Pe furiş, ca nişte iude adevărate. Şi uite aşa ne lăsăm Sfântul Inchisorilor răstignit din nou. Şi cu ruşinea asta cum rămâne?

Aş vrea să ştiu şi eu de unde bani cand ţara asta e în criză, când nu sunt spitale scoli şi toate chestiile alea de care spuneţi că nu există ca să facem biserici... Ei bine, când nu sunt toate astea, de unde sunt domnule bani să fie plătiţi oameni care să se ocupe cu vânarea eroilor noştri? Cu demolarea valorilor noastre? Când noi avem respect pentru morţii altora. Respect pentru eroii altora. Toleranţă pentru toată lumea. De ce nu suntem, domnilor, lăsati să ne plângem şi să ne cinstim eroii? Şi sunt curioasă cine plăteşte astfel de vânători şi ucigători de valori ... Tare mi-e să nu fie chiar din banii poporului român... Şi iată cum dintr-o dată e perfect în ordine ca, în loc să construim biserici, spitale şi şcoli... Să dărâmăm statui!!!! Acum nu se mai sesizează nimeni!

Şi chiar dacă nu vor reuşi să le dărâme pe toate şi se vor construi altele la loc, şi chiar dacă nu ne-or lua toate titlurile şi nu vor reuşi să ne şteargă toate icoanele din inimi... Şi totuşi...cu ruşinea cum rămâne?

Nu s-o găsi o mână de oameni să oprească demolarea asta de statui până nu rămânem fără toţi eroii noştri? Şi să mai ceară socoteală şi pentru ruşinea asta tuturor celor care tot aruncă pietre, bat cuie, scuipă, aruncă fiere, otravă, venin, acid sulfuric şi încearcă să ne dărâme statuile... Tuturor acestor umbre ... nu se găseşte nimeni să le ceară socoteală că ne jignesc eroii?

Să nu îi răzbunăm, că aşa ne-au zis. Dar cu ruşinea cum rămâne?

Pentru rugăciunile Sfintilor Părinţilor noştri, scris azi, fără să mai recitesc, cu foc şi cu durere neconsolată pentru suferinţa doamnei Maăiuca Vulcănescu, pentru aripile sale strivite de prea multă durere şi pentru pomenirea tuturor celor ce s-au lăsat răstigniţi pentru noi şi pentru neamul acesta. Măcar atât. Că nu ştiu cu ruşinea cum rămâne... Doamne, ajută.