ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



O nouă teorie sugerează că strămoșii noștri masculi au dezvoltat trăsături faciale robuste pentru a rezista loviturilor de pumni venite din partea inamicilor în timpul luptelor, relatează BBC. De-a lungul evoluției, oasele rupte cel mai adesea de lovituri au devenit și cele mai robuste.

Studiul, publicat în jurnalul „Biological Reviews”, susține că întărirea oaselor a evoluat în contextul luptelor pentru partenere și pentru resurse, sugerând totodată că violența a determinat schimbări evoluționare cheie.

Fosilele descoperite arată că australopitecii, predecesorii hominizilor, aveau structuri faciale deosebit de robuste. Vreme îndelungată, fețele solide au fost văzute drept o adaptare la o dietă cu alimente tari precum nucile și semințele.

Dar cercetări mai recente care au inclus examinarea modului de uzură a dinților și izotopii de carbon din dinții australopitecilor au indicat o nouă ipoteză.