ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Căscatul ar putea avea drept funcţie principală menţinerea creierului la o temperatură optimă, potrivit rezultatelor unui studiu american, informează Agerpres.

Asociat adesea cu somnul şi plictiseala, căscatul ne pune uneori în situaţii cu adevărat stânjenitoare atunci când se face simţit în plin dialog profesional, în mijlocul unei întâlniri romantice sau atunci când un apropiat îşi povesteşte vicisitudinile vieţii. O dată ce te-ai angajat într-o respiraţie profundă şi ţi-ai expus gâtlejul, este dificil să ieşi din situaţie printr-o justificare valabilă - poate doar prin invocarea concluziilor la care a ajuns Andrew Gallup de la departamentul de psihologie al SUNY College at Oneonta din SUA, publicate în aprilie în revista Physiology&Behavior. Potrivit rezultatelor studiului coordonat de Gallup, deschiderea intempestivă a gurii ar fi un mecanism de reglare a temperaturii creierului.
Lipsa de studii pe marginea subiectului lasă loc explorării acestui gen de ipoteze, însă ceea ce se ştie despre cauzele căscatului este, de fapt, că nu se cunoaşte mare lucru. "Încă nu a fost descoperită adevărata cauză. În opinia mea, căscatul este un stimulator al vigilenţei. Se cunoaşte de o manieră mai generală că acesta este un comportament universal la vertebrate, comportament care poate fi asociat unor fenomene metabolice de alternanţă între starea de trezie şi somn, precum şi de reglare a senzaţiei de saţietate", subliniază Olivier Walusinski.