ascultă articolul

Mai întâi, cartea istoricului Lucian Boia intitulată Istorie şi mit în conştiinţa românească – cea care a pricinuit lucrarea noastră – nu s-a oprit la o ediţie sau două, ci a continuat să fie republicată periodic, în româneşte şi în alte limbi, în ţară şi peste hotare.Prin urmare, şi cele spuse de noi despre acea carte sunt de actualitate şi pot stârni în continuare interesul cititorilor. Mai mult, anumite idei din lucrarea aceasta generală despre miturile istoriografice româneşti au fost dezvoltate de autor în cărţi noi – variaţiuni pe aceeaşi temă – cu accente diferite, dar gravitând toate către un sens.

În al doilea rând, aşa cum bănuiam şi remarcam în 2002, opera în discuţie şi celelalte cărţi ale profesorului Lucian Boia au produs roade, au creat emuli, au dat “direcţii de cercetare”, mai ales în ambianţa Universităţii din Bucureşti, dar nu numai. O serie de tineri studioşi din domeniul istoriei, aflaţi la nivelul elaborării lucrărilor de licenţă – adică la începutul pregătirii lor, la vârsta de circa 20 ani – în loc să reconstituie cu mijloace specifice fragmente din trecut, caută cu sârg fel de fel de mituri româneşti, cu precădere “naţionaliste” şi dezvoltă “teorii” în jurul acestora, evidenţiind serii întregi de tare reale şi imaginare ale poporului român. [...]

În al treilea rând, continuăm să credem că mesajul general al lucrării în cauză, dar si al altora elaborate de domnul Lucian Boia este - mai ales prin repetare și accentuare prea apăsată, urmând regulile propagandei – esențialmente greșit. Critica naţionalismului şi comunismului, la nivelul scrisului istoric românesc, deplin necesară si justificată, nu trebuie să conducă la demolarea valorilor românesti din toate timpurile, la diseminarea marasmului şi a incertitudinii, la ura endemică faţă de orice produs autohton, de la opere la oameni, de la idei la edificii, de la moravuri la idealuri. Or, din păcate, lucrările profesorului Lucian Boia, asta fac! 

O simplă privire asupra reacţiilor unor tineri, pe Facebook, în revistele “avangardiste” (ca să fim eufemistici), în anumite cercuri de “cercetare avansată” este suficientă: aproape adolescenţi, fără lecturi temeinice, cei în cauză, amăgiţi de paginile exaltate, cursiv redactate, atractive, uşor de citit, aparent logic argumentate ale istoricului mentionat si ale elevilor Domniei Sale, cad uşor în extaz. Ei nu se mai îndreaptă niciodată spre operele cronicarilor, spre Cantemir, spre Micu, Şincai sau Maior, nici spre Bălcescu şi Kogălniceanu, nici spre Onciul sau Panaitescu, nici spre Giurescu sau Oţetea, nici spre Dragomir ori Prodan şi nici spre Iorga, mai ales spre “naţionalistul” Iorga! Influenţaţi astfel, tinerii resping tot trecutul în bloc, îşi condamnă toţi înaintaşii, lâncezesc în prezentul apăsător şi se dezinteresează de viitorul incert. Aceste atitudini sunt şi rezultatul propagandei făcute prin intermediul unor lucrări precum cea aflată în atentie. [...]

De asemenea, istoricul Lucian Boia nu a explicat încă, în chip direct, de ce a scris despre istoricii români şi despre evoluţia gândirii istorice româneşti într-un mod cu totul diferit înainte de 1989.Atunci, într-o serie de studii şi într-un volum masiv- un curs tipărit şi destinat studenţilor de la cele trei mari universităţi din ţară (citat mai jos) – Domnia Sa a urmărit dezvoltarea istoriografiei noastre pe curente de gândire şi personalităţi, evidenţiind marile direcţii de cercetare autohtonă care concordau cu mersul gândirii universale, se sincronizau cu aceasta.De ce personalităţile româneşti, prezentate în chip pozitiv până la 1989, devin acum brusc condamnabile, nesemnificative, impregnate de mitologii şi tare ancestrale şi, mai ales, naţionaliste? Nu există, în scrierea menţionată sau în altele, vreo cât de mică motivaţie a acestei schimbări radicale de atitudine. [...]

O raţiune principală, de fond, care ne-a îndemnat să acceptăm propunerea de reeditare a acestei lucrări are, însă, o mai mare gravitate. Este vorba despre ideea de bază care reiese dintr-un interviu recent al domnului Boia şi care este pusă chiar în titlul respectivului interviu: “Minciuna este mitul fondator al României moderne“ (publicaţia online Adevărul.ro, din 17 ianuarie 2013). De aici (din titlu), din tonul general, ca şi din textul interviului, se vede că perspectiva negativistă a autorului s-a extins între timp de la istoriografia românească (de la scrierile despre trecut şi de la autorii lor) la trecutul însuşi. Cu alte cuvinte- crede profesorul Lucian Boia – nu numai istoricii şi lucrările lor operează cu minciuni când se referă la trecut, dar trecutul nostru însusi este o minciună! Convingerea aceasta era, de altfel, evidentă si în lucrările mai recente, mai ales în pomenita De ce este România altfel? Lăsăm la o parte implicaţiile filosofice ale acestei poziţii şi ne aplecăm o clipă asupra mesajului său istoric. Dacă minciuna stă la baza fondării României moderne, înseamnă că țara aceasta nu are niciun rost! Cu alte cuvinte, domnul Boia vrea să-i facă pe români să înţeleagă că proiectul şi realitatea numite România sunt o iluzie, clădită pe fals şi că, în dreaptă consecintă, această iluzie trebuie să dispară. [...]

Ii rugăm pe cititori să privească înjur şi să compare. Să vadă cum raportează la ţara lor ruşii, sârbii, ungurii, bulgarii, grecii. De asemenea, îi îndemnăm să sondeze orizonturi mai îndepărtate, precum Statele  Unite ale Americii, Franţa, Olanda, Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda, dar şi ţări ale Asiei, Americii Latine şi chiar Africii. Peste tot, oamenii, în marea lor majoritate, îşi iubesc patriile nu neapărat pentru că sunt mari, sau bogate, sau prospere, ci pentru că sunt ale lor. România – bună-rea – este a noastră şi de noi depinde dacă va fi mai primitoare şi mai atractivă. Negativismul nu ne conduce însă spre asemenea idealuri – fireşti pentru toate popoarele – ci spre renunţare, delăsare, letargie, gelozie şi chiar ură. Dacă negăm ţara, ne negăm pe noi înşine, fiindcă noi constituim ţara. Dacă România este o minciună, noi înşine suntem astfel! Oare e posibil aşa ceva, să ne confundăm cu neantul, cu răul, cu întunecimea? Nu credem că putem purcede pe o asemenea cale! Nu ne lasă datina, nici morţii îngropaţi în locuri neştiute, nici arborii seculari ai lui Horea şi Iancu din Apuseni, nici Cozia şi nici Voroneţul!

Din Cuvântul Înainte al lui Ioan-Aurel Pop la ediţia a doua a cărţii Istoria, Adevărul şi Miturile. Continuarea: aici